Celebrele situri arheologice de lângă satul Hansca, r-nul Ialoveni, Republica Moldova, pentru prima dată au ajuns în vizorul cercetătorilor în anul 1959, cu ocazia realizării perieghezei în bazinul râurilor Botna și Ișnovăţ. Primele sondaje arheologice la Hansca au fost realizate în anul 1960 de către Ana Meliukova de la Institutul de Arheologice al AȘ a URSS din Moscova. Cercetarea sistematică a siturilor arheologice de la Hansca a fost inaugurată în anul 1964 de către expediţia arheologică de la AȘ a RSSM, sub conducerea lui Ion Hîncu, care și-a asumat responsabilitatea studierii orizontului cultural medieval din secolele X-XIV, în această postură activând fără întreruperi, timp de 13 ani, până în 1977. Din anul 1966, investigaţiile de la Hansca s-au desfășurat în parteneriat cu echipa de cercetare arheologică a Universităţii de Stat din Chișinău, sub conducerea lui Ion Niculiţă, care și-a asumat responsabilitatea cercetării orizonului culturii traco-getice din mileniul I a. Chr., cu participarea anuală a 55-65 de studenţi-practicanţi de la Facultatea de Istorie. În cadrul șantierului arheologic de la Hansca, de asemenea, au participat Isak Rafalovici (1964-1972) în calitate de responsabil pentru cercetarea orizontului medieval din secolele VI-IX și Emanuil Rikman (1968-1970) în calitate de responsabil pentru cercetarea orizontului antic târziu din secolele II-IV. Sub conducerea lui Ion Hîncu și Ion Niculiţă în cadrul șantierului arheologic de la Hansca s-au format arheologii Gheorghe Postică (1972-1977), Valerii Kavruk (1975-1977) și Svetlana Andruh (1975-1977). În anul 1978, după excluderea abuzivă a lui Ion Hîncu din cercetare de către autorităţile AȘ a RSSM, săpăturile arheologice de la Hansca au fost stopate, acestea fiind reluate în anul 1979 pentru o durată de trei ani până în anul 1981, de către două expediţii separate. O expediţie arheologică, organizată în scopul corectării „opiniilor greșite” ale lui Ion Hîncu, aparţinea sectorului de arheologie al AȘ a RSSM, condusă succesiv de către Gheorghe Cebotarenco, Natalia Golţeva și Nicolai Telnov. A doua expediţie arheologică organizată în paralel, în aceiași perioadă, aparţinea Facultăţii de Istorie a Universităţii de Stat din Chișinău sub conducerea lui Ion Niculiţă, responsabil pentru cercetarea orizontului cultural traco-getic, în echipă cu Gheorghe Postică, responsabil pentru cercetarea orizontului cultural medieval. În toamna anului 1981 autorităţile de specialitate de la AȘ a RSSM au luat decizia de a stopa săpăturile arheologice la Hansca, interzicând expediţiei din Universitatea de Stat din Chișinău cercetarea cadrul acestei zone. Drept urmare, în anul 1982, aceleași autorităţi au lichidat baza arheologică de la Hansca, creată anterior cu concursul Universităţii de Stat. Iar în anii 19851986, în condiţiile abandonării sitului arheologic de la Hansca, spaţiul central al acestuia a fost arat cu plugul până la adâncimea de 0,70 m, apoi sădit cu arbori de mesteacăn. În anul 1989, în sectorul de sud-est al sitului arheologic de la Hansca, colhozul din localitate a demarat lucrări de amenajare a unui iaz, fapt care a condus la distrugerea stratului de cultură până la adâncimea de 0,40-0,80 m pe o suprafaţă de peste 5 ha. În asemenea condiţii, în scopul salvării vestigiilor arheologice din acest spaţiu, în anii 1990-1991, la Hansca au fost organizate săpături arheologice de salvare de către expediţia arheologică a Universităţii Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din Chișinău, compusă din studenţi-practicanţi de la Facultatea de Istorie, sub conducerea lui Gheorghe Postică, în echipă cu Valerii Kavruk, și cu participarea, în anul 1991, a arheologilor Dan Gh. Teodor, Silvia Teodor, Ion Ioniţă și Ioan Mitrea din România. Cu aceste investigaţii, s-au finalizat săpăturile arheologice de la Hansca, realizate timp de 20 de ani, soldate cu rezultate de excepţie pentru cunoașterea culturii traco-getice și a evului mediu timpuriu.