După cum se știe, limbile înrudite se caracterizează printr-o asemănare tipologică evidentă - fapt specific și pentru limbile italiană și română. Totodată, între acestea există deosebiri structurale, cauzate de procesul dezvoltării lor individuale. Analiza comparativă a sistemelor frazeologice din italiană și română prezintă un teren care, în unile privințe, nu a fost studiat suficinet. Ne referim în mod special la confruntarea anumitor unități frazeologice din limbile respective, urmărind scopul de a demonstra că, în pofida așteptărilor, asemănarea dintre cele două limbi romanice, deseori poate genera anumite dificultăți de ordin semantic chiar și în cazurile când din punct de vedere lexico-structural acestea par identice. Examinarea sistemelor în cauză va contribui la perfectionarea metodicii de predare a limbilor străine, precum și la îmbunătățirea practicii de traducere, la stabilirea unor criterii de selectare a unitatilor frazeologice în cele doua limbi, acestea din urmă având o însemnătate practică la întocmirea dicționarelor româno - italiene. Sarcina descrierii comparative are drept scop relevarea fenomenelor izomorfe și alomorfe, adică stabilirea identităților și diferențelor între limbele cercetate. Ca instrument de cercetare am ales metoda omparativă și cea a confruntării diferitelor aspecte lingvistice ale unităților frazeologice. La confruntarea istemelor lingvistice este necesar sa fie stabilite anume deosebirile dintre ele, înrucât corespondenții formali și cei funcționali din limbile inrudite s-ar putea sa nu coincidă. Drept material faptic la elucidarea fenomenilui lingvistic examinat, ne-au servit exemplele selectate din diferite surse bibliografice, mai ales cele cu tematica muzicală. Interesul nostru sporit pentru acest domeniu ține de specificul predării limbii italiene în instituții cu profil cultural-artistic. Subliniem că frecvența acestor expresii a depășit în multe cazuri limitele limbajului strict profesional, fiind folosite cu prisosință în aria limbii comune. Analiza comparativă a expresiilor frazeologice ne-a permis să stabilim urmatoarele tipuri de corespondențe: a) Unități frazeologice (UF) echivalente. b) Unități frazeologice (UF) variante; c) transformații frazeologice; d) echivalente aparente. a) UF echivalente se caracterizează prin comunitatea sensurilor și a orientării stilistice. De regulă, acest tip este frecvent întâlnit în limbile care au la origine o sursă comună: Dare il tono = a da tonul (a fi inițiatorul unei mode, a unui anumit fel de a fi, a gândi) Essere il primo violino = a fi prima vioară ( a juca rolul cel mai important, a fi protagonist) b) UF variante sunt expresiile cu sens comun, dar fondate pe imagini diferite; Non ha nè arte, nè parte = Nu ai carte, nu ai parte (sens comun ‗meserie‘ , exprimat respectiv în italiană prin cuvântul ‗arta‘ , iar în română – ‗ carte‘ c) Prin transformații frazeologice subînțelegem o transformare semantică (invariantă). Invarianta semantică este o totalitate unică de seme în exprimări echivalente. A bate toba (la urechea surdului) = parlare in vano/cantare ai sordi/parlare ai sordi/parlare al deserto/sprecare parole/consigli d) Echivalentele aparente sunt cauzate de alegerea incorectă a îmbinării respective drept corespondent adecvat. Este cazul frecvent al fenomenului numit ‗calc‘. Ponderea echivalentelor aparente în limbile italiană și română nu este chiar mare, dar anume acestea complică traducerea, fapt ce duce deseori la distorsionarea completamente a sensului. Flauto dolce (flauto a becco) nu este ceea ce ar putea fi tradus calchiat în română ca ‗ flaut dulce ‗ sau‘ flaut cu clanț‘ ci recorder; iar ‗voce pecorina‘ nu înseamnă ‗voce de câine‘ ci ‗voce răgușită’ In baza celor expuse mai sus, ajungem la concluzia că corespondențele echivalente la nivel frazeologic în limbile italiană și română constituie o parte neînsemnată, în timp ce partea considerabilă revine corespondențelor variante și transformațiilor frazeologice. Necorepondențele frazeologice în limbile examinate sunt reprezentate de așa-numitele ‗echivalente aparente‘, care se datoresc structurilor apropiate ale limbilor din aceiași grupă genetică. In concluzie menționăm că în prezentul articol nu au fost relevate toate corespondențele frazeologice, ci doar cele tipice, care prezintă interes, atât teoretic, cât și practic, la studierea comparativă a limbilor înrudite.