Determinarea unor indici de calitate a energiei electrice în circuitul cu sarcini neliniare
Închide
Articolul precedent
Articolul urmator
310 13
Ultima descărcare din IBN:
2024-02-27 11:58
Căutarea după subiecte
similare conform CZU
621.315 (167)
Electrotehnică (1154)
SM ISO690:2012
VIERU, Dmitrii. Determinarea unor indici de calitate a energiei electrice în circuitul cu sarcini neliniare. In: Tezele celei de-a : 70-a conferinţă ştiinţifică a studenţilor şi masteranzilor, 20 mai 2016, Chişinău. Chişinău: Universitatea Agrară, 2017, p. 125. ISBN 978-9975-64-283-5..
EXPORT metadate:
Google Scholar
Crossref
CERIF

DataCite
Dublin Core
Tezele celei de-a 2017
Conferința "Conferinţa ştiinţifică a studenţilor şi masteranzilor"
Chişinău, Moldova, 20 mai 2016

Determinarea unor indici de calitate a energiei electrice în circuitul cu sarcini neliniare

CZU: 621.315

Pag. 125-125

Vieru Dmitrii
 
Institutul de Energetica al AŞM
 
 
Disponibil în IBN: 19 ianuarie 2022


Rezumat

Regimurile deformante în reţelele electrice au un impact nefavorabil nu numai asupra reţelelor dar şi asupra receptorilor de energie electrică. Deformarea regimului este condiţionată de caracteristicile neliniare amper-volt ale componentelor racordate la reţea, anterior de mare putere, iar în prezent şi de o multitudine a receptoarelor de mică putere (0.1-1 kW) cu surse în comutaţie. Armonicile superioare de curent conduc la creşterea pierderilor în conductoarele reţelei şi la consumator, iar armonicile superioare de tensiune pot amplifica intensitatea generării armonicilor de curent de către elementele neliniare a reţelei. Astfel, să stabilit, că în regim nesinusoidal la distorsiunea armonica caracterizată de factorul cu valoarea medie de 20.86% pierderile de putere în reţeaua de distribuţie au crescut cu 10.45%. Caracterul dispersat al racordării la reţea a sarcinilor neliniare aduce la sporirea dificultăţilor analizei acestor reţele, iar sporirea pierderilor de energie condiţionate de circulaţia armonicilor de curent are ca urmare diminuarea eficienţei funcţionării reţelelor de distribuţie de joasă tensiune. Din aceste considerente se prezintă actuală problema calculării regimului reţelelor de distribuţie de joasă tensiune, ţinând cont de spectrul real al curenţilor şi tensiunilor acestei reţele. În lucrare se propune şi se examinează procedura de liniarizare a sarcinilor neliniare prin prezentarea lor ca ansambluri de surse de tensiune conectate la punctul de racordare a sarcinii neliniare. Întru aceasta se determină spectrul de armonici generat de sarcina neliniară fie că aceasta se realizează experimental, fie că aceasta se poate executa prin calcul analitic, care este cunoscută caracteristica dependenţii curentului în sarcină de tensiunea aplicată. Aceasta se poate realiza prin metoda grafică în sistemul cartezian de coordonate. În rezultat se obţine curba semnalului deformat, de exemplu a curentului pentru valoarea concretă a tensiunii aplicate la sarcină. Se poate menţiona faptul, că prin metoda grafică se pot determina ansambluri de curbe a semnalelor deformate. Cunoscând forma şi valorile semnalului deformat se poate determina spectrul de armonici superioare, de exemplu utilizând transformata rapidă Fourier. În fig.(1) se prezintă pentru ilustrare aplicaţia metodei grafice de determinare a curbei instantanee a semnalului deformat de neliniaritatea miezului de fier a transformatoarelor, iar în fig.(2) schema echivalentă a sarcinii neliniare, care generează un spectru de armonici superioare de curent.figureLiniarizarea sarcinii neliniare ne permite să utilizăm metodele liniare de calcul a circuitelor liniare în baza principiului suprapoziţiei. Căderea tensiunii pe sarcinile liniarizate se determină pentru fiecare curent obţinând spectrul armonicilor de tensiune. În baza spectrelor cunoscute a curenţilor şi tensiunilor se determină analitic indicatorii de calitate a energiei electrice în nodurile reţelei de alimentare a sarcinilor racordate la reţea coeficientul de distorsiune a curentului şi coeficientul de distorsiune a tensiunii.