Lagărul din Târgu-Jiu a fost înființat în anul 1941 printr-o decizie guvernamentală ca „lagăr pentru soldații din fosta Armată poloneză”, pentru ca, începând cu 15 februarie 1941, să se transforme în „lagăr de internați politici”. Guvernul Antonescu, la 28 iunie 1941, internează în acest lagăr evrei evacuați din nordul Moldovei, cu exceptarea ulterioară a copiilor minori și a femeilor. Bărbații au fost folosiți ca mână de lucru la calea ferată de pe Valea Jiului. Alături de evrei, în lagăr mai erau internați încă cinci categorii de deținuți politici: legionari, comuniști, suspecți de mobilizare S.I. și 5. II, sabotori și spioni. Lagărul de la Târgu-Jiu era condus de colonelul Zlătescu. În anul 1944, autoritățile militare din județul Hunedoara, anume Legiunea de Jandarmi, conformându-se ordinului telefonic nr. 1736 din 16 septembrie 1944, au început activitatea de arestare a supușilor germani de origine etnică germană, inclusiv austrieci și maghiari, de pe teritoriul județului și de trimitere a lor spre internare în Lagărul de la Târgu-Jiu. Deținătorii de pașapoarte germane de alte etnii, cum ar fi cehii, polonezii, slovacii etc., rămâneau cu domiciliul obligatoriu, soțiile de altă origine etnică decât cea germană urmând a fi internate în lagăr doar dacă își exprimau dorința de a-și urma soțul internat, iar copiii înregistrați în pașaport urmau soarta părinților internați. Aceleași reguli se aplicau și supușilor maghiari. De menționat că existau și excepții de la internare. Măsurile de internare se aplicau în conformitate cu anumite norme prevăzute în ordinele primite. La nivelul județului Hunedoara se observă o activitate destul de slabă a autorităților militare, care nu au reușit să trimită în Lagărul de la TârguJiu prea multe persoane. La 23 august 1944, nu fuseseră internate decât 6452 de persoane, dintre care 3152 de maghiari, exceptate de la internare – 1144 de persoane și dispărute – 2146. În anul 1947, prin ordinul 474, se operează ridicarea germanilor de origine etnică, bărbați cu vârsta între 17-45 de ani și femei cu vârsta între 18-30 de ani, pentru muncă în URSS.