Întreaga lume vie şi orice fiinţa, inclusiv omul, reprezintă rezultatul procesului îndelungat de evoluţie. Evoluţia naturii a fost posibilă pe baza a trei factori principali: mutaţiile, recombinarea genetică şi selecţia naturală. Mutaţiile ce au loc în materialul genetic al unui individ şi care se transmit ereditar reprezintă întradevăr sursa de variaţie şi temelia pe care se bazează evoluţia. Mutaţiile pot apărea spontan cu o anumită frecvenţă la orice fiinţă vie sau pot fi rezultatul inducerii experimentale cu ajutorul diferitor agenţi mutageni. Frecvenţa şi diversitatea mutaţiilor determină structura genetică a populaţiei. Ele afectează individul de cele mai multe ori în mod negativ, sunt neutre în cazuri rare şi avantajoase numai în cazuri excepţionale. La om, mutaţiile generează boli şi tulburări funcţionale. Mutaţiile induse au o semnificaţie deosebită datorită lor s-a putut afla mai mult despre structura genelor, despre mecanismele eredităţii şi variabilităţii. Multe din mutaţiile apărute la plantele cultivate şi la animale au reprezentat progrese reale în anumite condiţii de mediu. Au apărut mutante din care s-au dezvoltat soiuri şi rase valoroase; astfel multe soiuri la plantele agricole şi pomi îşi datorează apariţia descoperirii mutaţiilor. Dezavantajul mutaţiilor constă în dereglările citologice, tisulare, rezultate în urma poluării intense a mediului, provocând, ca rezultat, o paletă foarte extinsă de maladii ereditare. Astfel, rolul negativ al mutaţiilor genetice prezintă controversa utilităţii evolutive a acesteia.