The outside world is becoming more technical and artificial at a very fast pace, and the school, to a certain extent, must keep up with this dynamic. Up to a point, it has to absorb them and use them for its own benefit. At the same time, it must preserve areas of naturalness, to provide students with direct knowledge by observing the real world. The educational function of new technologies is twofold: on the one hand, it facilitates and helps education if carefully integrated into educational practices; on the other hand, it generates the need for new skills to be developed by educational institutions. At the same time, the integration of new technologies in education leads to a recalibration or adaptation of traditional teaching methodologies through recontextualization, modernization, and innovation. Technology "leads" the teaching methodology along the new pieces. The new does not exclude the old, but invokes it, summons it, challenges it. The relationship between technology and education is becoming more and more dynamic. On the one hand, we are witnessing a permanent and unprecedented evolution of technology, which requires new skills, behaviors, and attitudes. On the other hand, the degree of absorption of technology is evolving at a fast pace. Thus, the relationship between the two “dynamics” becomes much more complex. Current information and communication technologies build a new reference of learning, the one conveyed or “created” by the virtual world. It is no less important than the classic contents, many of them being "doubled" by virtual variants. Children represent the future of a society, which is why it is important for them to acquire the skills necessary to live decently in society. Given technology can be a source of distraction, programs implemented in schools should aim to provide the student with an interactive, rich, and varied learning experience that helps them become more disciplined and informed.

Lumea exterioară se tehnicizează și se artificializează într-un ritm foarte rapid, iar școala, într-o anumită măsură, trebuie să țină pasul cu această dinamică. Până la un punct, ea este nevoită să le absoarbă și să le folosească în profitul propriu. În același timp, ea trebuie să conserve și zone de naturalitate, să ocazioneze elevilor cunoașterea directă prin observarea lumii reale. Funcția educațională a noilor tehnologii este dublă- pe de o parte, ele facilitează și ajută educația dacă sunt integrate cu atenție în practicile educaționale,- pe de altă parte, generează nevoia de noi competențe care urmează să fie dezvoltate de instituțiile de învățământ. În același timp, integrarea noilor tehnologii în educație duce la o recalibrare sau adaptare a metodologiilor tradiționale de predare prin recontextualizare, modernizare și inovare. Tehnologia „conduce” metodologia didactică de-a lungul pieselor noi. Noul nu exclude vechiul, ci îl invocă, îl convoacă, îl contestă. Relația dintre tehnologie și educație devine din ce în ce mai dinamică. Pe de o parte, asistăm la o evoluție permanentă și fără precedent a tehnologiei, care necesită noi abilități, comportamente și atitudini. Pe de altă parte, gradul de absorbție al tehnologiei evoluează într-un ritm alert. Astfel, relația dintre cele două „dinamici” devine mult mai complexă. Tehnologiile de informare și comunicare actuale construiesc un nou referențial al învățării, cel vehiculat sau „creat” de către lumea virtuală. Acesta nu-i mai puțin important decât conținuturile clasice, multe dintre acestea fiind „dublate” de variante virtuale. Copiii reprezintă viitorul unei societăți, motiv pentru care este important pentru ei să dobândească abilitățile necesare pentru a trăi decent în societate. Deoarece tehnologia poate fi o sursă de distragere a atenției, programele puse în aplicare în școli ar trebui să urmărească să ofere elevului o experiență de învățare interactivă, bogată și variată, care îi ajută să devină mai disciplinați și mai informați.