I. Partea teoretică IMPORTANŢA PRACTICĂ A RÂMELOR Un constituent important al materiei organice a solului este edafonul, re-prezentat de toate organismele vii care trăiesc în sol (microorganisme, ani-male, plante). După dispariţia lor fizică acestea se alătură substanţelor organice moarte intrând astfel pe făgaşul care conduce, în final, la formarea humusului. Un rol aparte în restructurarea solului le revine râmelor. E cunoscut faptul că habitatul râmelor este solul. Din antichitate şi până în prezent pe savanţi i-au preocupat şi-i preocupă aportul râmelor în formarea solului. Acestei tematici i-au fost consacrate numeroase studii. Primatul îi revine lui Charles Darwin. După experienţele sale organi-zate în ţările tropicale, dânsul prezintă „Asociaţiei geologilor” din Londra o informaţie în care reflectă pe deplin rolul viermilor de ploaie în formarea scoarţei terestre. Activitatea sa în studiul acestei probleme s-a soldat cu apariţia monografiei: „Activitatea viermilor de ploaie în formarea stratului arabil” (1887). În 1889 această monografie apare şi în varianta rusă. .În timp şi alţi savanţi au manifestat interes faţă de această problemă. Bunăoară, în anul 1938 N. A. Dimo publică una din lucrările sale în zoologie cu genericul: „Viermii de pămînt în solurile din Asia de Mijloc”, în care se menţionează că în seroziomurile de acolo, care pot fi comparate cu ciornoziomurile carbonate de la noi, numărul viermilor constituie 610-720000 la hectar. În solurile irigate cantitatea lor sporeşte mereu şi atinge numărul de 1mln.300 mii viermi la hectar. Mai mult de 5 mln. viermi la hectar a găsit N. A. Dimo şi în solurile de sub lucernă. N. A. Dimo a atenţionat că cantitatea viermilor de ploaie poate fi con-siderată ca un indice al nivelului de fertilitate a solului.(2) Unul din savanţi preocupat de acest domeniu este şi Tamara Pereli (CSI) care a vizitat şi R. Moldova, efectuînd şi cercetări în care expune în mod comparativ conţinutul viermilor în solurile noastre şi a unor regiuni din Rusia. Dacă la un 1m2 în solurile de pădure (R. Moldova) au fost depistaţi 236 de indivizi, atunci în ciornoziomurile din regiunea Kursk doar 66-80 indivizi, iar în regiunile de stepă din Siberia şi mai puţin-38 indivizi/ha.(1) Totodată în literatură persistă date care confirmă că cantitatea râmelor la hectar atinge cifra de 2 mln.,iar în unele cazuri chiar şi pînă la 20 mln. Ca urma-re biomasa lor pentru solurile slab populate poate să constituie de la câteva zeci de kilograme până la 100-200 kg/ha, iar în locurile dens populate pot atinge o biomasă de 2-3 tone la hectar. Mai mult ca atât, calculele efectuate pentru diferite localităţi din zonele temperate şi tropicale denotă faptul că cantitatea de sol prelucrată de viermi într-un an constituie aproximativ 1-7 metri grosime. Influenţa activităţii viermilor de ploaie asupra particularităţilor solului este imensă şi anume:  Stimulează activitatea microbiană prin fragmentarea resturilor organice, facilitînd descompunerea lor, care mai apoi pot fi accesibile plantelor şi biomasei microbiene.  Sporesc capacitatea de filtrare a solului prin formarea galeriilor la diferi-te adîncimi. Concomitent sporeşte porozitatea solului şi posibilitatea cir-culaţiei substanţelor în el. Galeriile formate minimalizează, totodată, şi suprafaţa de eroziune a solului. Prin fragmentarea substanţei organice şi porozităţii sporite, datorită galeriilor formate, se îmbunătăţeşte şi capaci-tatea de înmagazinare a apei în sol. Datorită galeriilor formate solul devi-ne mai afânat, volumul lui crescând cu 15-30 %.  Prin galeriile din sol rădăcinile plantelor pătrund mai adânc în stratul arabil. S-a depistat că în unele soluri galeriile formate de râme ating de la un metru până la 4-8 metri adâncime. Lungimea totală a galeriilor la un metru pătrat de suprafaţă atinge un kilometru, rareori chiar şi 8 km.  Favorizează amestecarea solului prin deplasarea straturilor superficiale şi cele de la adâncime în rezultatul consumării substanţelor organice şi particulelor minerale consumate de ei. Charles Darwin a calculat că viermii de ploaie pot amesteca 15 cm de sol per hectar în 10-20 de ani.  Activitatea viermilor de ploaie influenţează benefic şi asupra particulari-tăţilor chimice ale solului. Trecerea şi amestecul solului prin tractul digestiv al viermelui duce la formarea caproliţilor, care se aruncă la suprafaţă, conţinând substanţe anorganice, cum ar fi: Ca, Mg, NH3, H3PO4, nitraţi. Unele din ele se transformă în substanţe uşor asimilabile de către plante. Mai mult decât atât, solul odată trecut prin tractul digestiv al râmei se îmbibă cu CaCO3, care are menirea de a neutraliza şi minimaliza aciditatea solului. Caprolitele formate şi aruncate la suprafaţa solului, uscîndu-se, se desfac în agregate mici, care mult timp îşi păstrează forma, astfel dând solului o structură granulată. II. Partea experimentală Scopul cercetărilor  Studiul comparativ al cantităţii şi masei viermilor de ploaie în experien-ţele de lungă durată (cultura permanentă şi asolament) pe câmpurile experimentale ale ICCC „Selecţia” şi importanţa lor practică. Experienţele efectuate se înscriu în sfera de preocupări privind cu-noaşterea şi determinarea râmelor ca factor biologic al fertilităţii în solurile din asolament şi cultura permanentă. Materiale şi metode Cercetările au fost iniţiate în vara anului 2004 în asolamentele de lungă durată a ICCC „Selecţia”. Câmpul experimental este amplasat pe un versant cu expoziţia sud-vestică, solul fiind un ciornoziom obişnuit. Parcelele selectate pentru cercetare aparţin câtorva asolamente: asola-ment saturat cu culturi cerealiere – grâu de toamnă; culturi prăşitoare – sfeclă de zahăr, fond fertilizat şi nefertilizat. Concomitent sunt supuse studiului aceleaşi culturi pe fond fertilizat şi nefertilizat din cultura permanentă. În experienţele noastre se acordă o deosebită prioritate indicelui –prezenţa râmelor, ca factor biologic al fertilităţii solului. Pe parcursul vegetaţiei culturilor s-a realizat acest procedeu de depistare a râmelor în sol la anumite epoci de cultivare a culturilor (vara şi toamna). Râmele s-au determinat pe fiecare variantă în următoarea consecutivitate:  Se alege un anumit loc pe solă şi prin intermediul unui hîrleţ se reali-zează săpături la adâncimea de 20-25 cm. Solul se cercetează minuţios pentru a putea fi depistate râmele.  Fiind depistate se amplasează în pachet, se numără şi se cântăresc pen-tru a afla cantitate şi masa lor atât la metru pătrat cât şi hectar. Rezultatele obţinute se transformă în unităţi grame/kilograme la hectar. Analizînd datele obţinute în variantele respective (Tabela nr.1), putem menţiona că numărul şi masa râmelor în asolamente şi cultura permanentă diferă de la variant la variant. Se observă o diferenţă în asolamentele 3 şi 7 saturate cu sfeclă de zahăr. Menţionăm că în asolamentul 7, sfecla se cultivă anual după anumiţi premergători, dar fără îngrăşăminte, în timp ce în asolamentul 3 se mai introduc îngrăşăminte organice şi minerale. Tabela 1 Cantitatea şi masa râmelor în asolament şi cultura permanentă la metru pătrat şi hectar,anul 2005tabelÎn asolamentul 3 cu îngrăşăminte organice şi minerale introduse sub diferite culturi în rotaţie şi nemijlocit sub sfecla de zahăr, se observă un număr mai mare de râme – 18 unităţi la m2 ce constituie 180 mii râme la ha cu masa de18 kg/ha, iar în asolamentul 7 cu o aceeaşi componenţă de culturi, dar fără fertilizare sub sfeclă de zahăr numărul de râme constituie 40 mii unităţi/ha cu masa de 5 kg/ha. La fel în asolamentele saturate cu grâu se observă aceeaşi tendinţă menţionată mai sus. Adică, în asolamentul 3 –cu grâu fertilizat cantitatea de râme constituie 140 mii la ha cu masa de 11 kg/ha, pe cînd în asolamen-tul 7 –cu grâu nefertilizat doar 70 mii unităţi la ha cu masa de 9 kg/ha. O expresie elocventă se observă în cultura permanentă la sfecla de zahăr, care se cultivă timp de 21 ani pe aceeaşi solă. Deci, se constată că în sola fertilizată cu îngrăşăminte organice şi minerale (N60P30K30 kg/ha şi 40 t/ha gunoi de grajd), introduse anual sub arătura de toamnă cantitatea şi masa râmelor este cu mult mai mare decât pe celelalte variante şi constituie 90 râme la m2 sau 900 mii râme la ha cu o masă de 420 kg/ha. În anul precedent 2004 evaluările efectuate au estimat pe acest variant un număr şi mai mare de râme -132 unităţi pe m2 şi respectiv 1 320 mii indivizi la hectar. Alta este situaţia în cultura permanentă sfecla pe fond nefertilizat. Aici numărul de râme este mult mai mic şi constituie 130 mii unităţi per hectar cu o masă de 21 kg /ha. Putem menţiona deosebirea esenţială dintre aceste două variante (cultura permanentă sfeclă de zahăr fond fertilizat şi nefertilizat) prin faptul că prima variantă beneficiază de fertilizare cu gunoi de grajd ( 40 tone/ha). Acest îngrăşământ care conţine un valoros potenţial de substanţe nutritive probabil influenţează benefic şi asupra capacităţii de reproducere, răspândire a râmelor, servind şi ca sursă directă de nutriţie pentru ele.