Dacă, în contextul războiului de 30 de ani, Italia și Franţa au fost lovite, între anii 1629-1632, de un nou val de ciumă, Transilvania, pe fondul capriciilor climatice și a foametei, a fost bântuită de o epidemie virulentă de ciumă între 1633-1636. Ea a cuprins aproape întregul principat, mai întâi mediul urban, unde populaţia era mai densă, și apoi a pătruns în mediul rural, de unde autorităţile nu mai puteau aduna dijmele, căci satele se pustiiseră. Datele din Urbariile Ţării Făgărașului, întocmite în 1637, vin să întărească constatările dietelor. Studiul nostru se bazează pe reanalizarea bibliografiei existente, a cronicilor vremii, dar și a documentelor edite, cum ar fi Urbariile Ţării Făgărașului. Totuși contribuţia esenţială are la bază o serie importantă de documente inedite, aflate de noi în Arhiva Orașului Bistriţa, păstrată la Arhivele Naţionale-Serviciul Judeţean Cluj. Corespondenţa magistratului bistriţean cu diferite autorităţi și persoane ne dezvăluie aria de răspândire a molimei – nu doar în districtul Bistriţei și în comitatele apropiate, ci și în restul scaunelor săsești din Transilvania.