Piaţa Universităţii - loc memorial: prezentare subiect şi motivaţii Memoria şi uitarea se găsesc în acelaşi raport ca şi viaţa şi moartea, ne spune antropologul francez Marc Augé. Piaţa Universităţii din Bucureşti este locul memorial unde această afirmaţie se verifică perfect : moartea, sacrificiul suprem şi urmele succesive ale cultului morţilor intră în fuziune cu uitarea şi dorinţa de distanţare faţă de trecut (Bănică, 2008). În acelaşi timp memoria şi istoria sunt două cuvinte departe de a fi sinonime, P. Nora spune că totul le diferenţiază. Astfel memoria este viaţa, întotdeauna curtată de către grupuri vii, şi cu acest titlu, ea este în permanentă evoluţie, deschisă dialecticii amintirii şi amneziei, inconştientă de deformările sale succesive, vulnerabilă oricăror utilizări şi manipulări, susceptibilă de stări latente lungi şi de neaşteptate revitalizări. Pe de altă parte istoria reprezintă mereu construcţia problematică şi incompletă a ceea ce nu există. Prin urmare, încheie el, memoria este mereu un fenomen actual, o legătură vie a prezentului etern; istoria, o reprezentare a trecutului (Nora, 1984; p. XIX). Evenimentele din Piaţa Universităţii, precum revoluţia din 1989, grevele studenţeşti, mineriada şi alte proteste sau acţiuni civice face din acest loc un Loc al memoriei. Astfel, dacă vorbim de evenimente din această piaţă, şi spaţiul simbolic, din perspectiva consacratoare (encomiastică), teritoriul manifestaţiei apare „ca un spaţiu al veghii, ziua si noaptea, un spaţiu-tabu sfinţit de moarte" (România Liberă, 9.05), ca „spaţiul cel mai curat şi înălţător din această ţară" (România Liberă, 15.05) (Coman, 2003; 136). Aici se strâng suporterii unor echipe de fotbal atunci când echipa favorită câştigă vreun meci important, aici se adună societatea civilă când un oficial sau altul încalcă legea… dar tot aici sunt şi câţiva vânzători de cărţi, câteva vânzătoare de flori sau personal care întreţine ordinea publică şi curăţenia în Piaţă, studenţi, trecători – toţi aceşti oameni stau în acelaşi loc dar au, de cele mai multe ori, o altă imagine despre acest spaţiu, poate cu totul alta decât cea în care a luat naştere noua societate română – post comunistă, după cum afirmă unii jurnalişti şi analişti politici. Dacă, pe de o parte, memoria este un mod de manifestare a prezentului, ea poate fi şi răbufnirea trecutului pe scena prezentului susţinut de acţiuni de rememorare sau de grupuri purtătoare de memorie (SZUREK, 2000; p.52-53). Astfel, acum putem asista la discursuri şi acţiuni a diferite grupuri politice, sociale sau culturale.