Nivelul de protecţie a mediului, ca parte integrantă a procesului de dezvoltare economică, este direct subordonat instituţiilor care ghidează şi susţin activitatea economică. Acest proces devine un proces politic și centralizat, deoarece, în cele mai multe cazuri, protecţia mediului nu poate fi achiziţionată liber și individual pe piaţă. Statul este acel care este responsabil în totalitate de problema protecției mediului, cu atât mai mult cu cât la niveluri mai ridicate de venituri, problemele de mediu care par mai îndepărtate în spaţiu şi timp, devin proeminente și acute. Dezbaterile actuale referitoare la protecţia mediului înconjurător se axează în jurul alegerii instrumentelor optime de reducere a nivelului de poluare. Instrumentele fiscale sunt considerate singurele instrumente ale politicii de mediu care asigură finalităţile ecologice stabilite de către guverne concomitent cu eficienţa economică. Unele state preferă taxele, altele subvențiile sau stimulentele fiscale, condiţia cea mai importantă, conform normelor OMC, este faptul că aceste instrumente nu trebuie să creeze obstacole inutile în calea comerţului, și să nu facă discriminare între produsele interne şi externe. Lucararea îşi propune să trateze acest subiect, accentuând efectele pozitive şi negative ale instrumentelor fiscale ale politicii de mediu asupra comerţului internaţional și rolul acestor instrumente în diminuarea deteriorării mediului înconjurător. De asemenea, se va oferi o imagine a cauzelor, circumstanţelor şi condiţiilor în care aceste instrumente devin bariere comerciale deghizate şi care sunt consecinţele pentru ţările dezvoltate şi în curs de dezvoltare. Lucrarea se încheie cu concluzia că deşi ne aflăm în epoca globalizării, liberalizării şi dezvoltării sustenabile, normele de reglementare internaţionale admit şi acceptă ca, în anumite situaţii, instrumentele fiscale ale politicii de mediu să constituie bariere deghizate în calea comerţului internaţional.