În psihologia clasică se disting două concepții despre inteligență și anume o abordare „psihometrică standard‖ sau o abordare „multifactorială‖. Howard Gardner menționează în „Inteligențe multiple există o viziune alternativă pe care aș vrea să o prezint – una bazată pe o viziune foarte diferită asupra școlii. Este o viziune pluralistă asupra minții, recunoscând multe fațete discrete ale cunoașterii, care acceptă faptul că oamenii au puteri cognitive diferite ale cunoașterii și stiluri cognitive deosebite. Această elaborare „pluralistă‖ a transformat-o Howard Gardner în „Teoria inteligențelor multiple‖.

To begin with, H. Gardner stated that classical psychology distinguishes two concepts of intelligence, namely a "standard psychometric" approach and a "multifactorial" one. After discussing the new intelligences added by Gardner, he mentions: "My hesitation in fully accepting an existential intelligence stems from the precarious hitherto evidence that there are areas of the brain specifically involved in the decoding of these major aspects of existence". The cognitive method specific to philosophers, those who ask questions about the meaning of happiness, the beginning of the universe; probably spirituality also falls here.