O istoriografie coerentă și obiectivă a artelor plastice din Republica Moldova rămâne în continuare un obiectiv al cercetătorilor. Studiile recente asupra problemei încearcă să scoată în vileag paradigma școlii naționale de arte plastice. Expozițiile retrospective desfășurate în ultimele două decenii repun în valoare operele excluse din circuitul artistic. Suntem martorii unui nou fenomen de renaștere a interesului față de arta acelor patru decenii sovietice, în care au activat unii dintre cei mai talentați și prolifici creatori. Finalitatea acestui interes constă în reintegrarea și reabilitarea unui șir de opere plastice, precum și conturarea fenomenelor ce au existat în paralel cu imperativele puterii, producând așa-numită artă pentru mediul artistic. Raportul dintre arta nouă modernă și cea angajată din perioada sovietică nu este atât de simplu. Noul val de cercetări încearcă să surpeze prejudecățile conform cărora excelența prezentului și absurditatea absolută a trecutului ar fi demonstrate definitiv. Astfel, urmează să recunoaștem că, totuşi, unele dintre lucrările apărute în acele timpuri vitrege sunt creaţii veridice, atât graţie talentului fiecărui artist în parte, cât şi datorită limbajelor plastice moderne care se încadrau în concepte estetice individuale. Iar o pleiadă însemnată de artiști care s-au format și au creat în perioada respectivă precum V. Rusu-Ciobanu, I. Vieru, I. Bogdesco, M. Grecu, Gh. Vrabie, Al. Colîbneac, E. Childescu, V. Cuzmenco, I. Liberman și alții nu doar au fortificat școala națională de arte plastice, dar au devenit şi mentorii principali ale generațiilor de artiști din anii ’90 și primele decenii ale secolului XXI. Evoluția picturii și a graficii de șevalet, începând cu 1945, traversează transformări și fenomene comune. Ambele domenii au suportat modificări de ordin tematic și stilistic impuse de conjunctura ideologiei proletcultiste. Fondul artiștilor plastici în primele decade sovietice a suportat un flux masiv de plasticieni, ceea ce a oferit picturii și graficii de șevalet un pronunțat caracter regional estic. Mixtul variatelor tradiții și culturi a stimulat căutarea și identificarea specificului național, prin apelarea la formele și mijloacele plastice artei populare, care au marcat atât pictura cât și grafica de șevalet din anii ’60–’70. Extenuarea sistemului socialist a avut ca efect diversificarea viziunilor artistice, manierelor de abordare stilistică și transformări radicale de ordin tematic. Aceste fenomene s-au amplificat în anii ’80 atât în pictură, cât și în grafica de șevalet, care fusese deosebit de receptivă la noile exigențe ale timpului. Autoarea dezvăluie tangențele intervenite între domeniul graficii și picturii pe parcursul a patru decenii a artei din RSSM, marcând principalele forțe motrice ce au acționat în ambele domenii: artiști, orientări stilistice, opere, teme, motive, concepte, idei, mijloace plastice ș.a.