Opera marelui poet Grigore Vieru (1935–2009) este ilustrată mai bine de cinci decenii. Ilustraţiile la primele cărți publicate la finele anilor ’50 se remarcă printr-o prezentare obiectiv-narativă (I. Averbuh, L. Grigoraşenco), artiştii folosind metodele expresive ale desenului în tuş şi acuarelă. De la începutul anilor ’60 devine tot mai pronunţată accentuarea particularităţilor narative, caricaturizarea personajelor (Gh. Dimitriu), se manifestă tendinţa spre stilizare decorativă, multe ilustraţii fiind executate în tehnica linogravurii (A. Ştarkman, L. Ianţen, I. Vieru). Cât privește prezentarea grafică, primele culegeri de versuri ale poetului sunt inspirate din lucrările graficienilor lituanieni (I. Vieru, A. Hmelniţkii). Noile soluții figurative din ilustrația anilor ’70 se bazează pe sinteza mijloacelor expresive din diferite domenii ale artelor plastice: pictura renascentistă timpurie (I. Cârmu) și cea primitivistă (O. Zemţov), grafică de carte rusească contemporană (Gh. Vrabie). O largă răspândire obțin tehnicile mixte. Sfârșitul anilor ’70 a fost marcat de apariția „Albinuţei”, bazată pe concepţia grafică a tradițiilor benzilor desenate (L. Sainciuc), fiind aplicată inovațional și tehnica acuarelei cu contururi de tuş. Ilustraţia din anii ’80 se distinge printr-un mixaj de caricatură şi desen pictural dinamic, unele serii fiind evident influenţate de grafica estoniană de carte pentru copii (L. Sainciuc, D. Iazan). Deosebit de impresionante sunt ilustraţiile pentru culegerile de poezie, executate în pastel (N. Danilenco), ulei (I. Cârmu), deosebite prin compoziţie şi gradațiile fine de culori. Tendința principală din ilustraţia anilor 1990 rămâne a fi stilizarea formei decorative cu folosirea diferitor efecte artistice (S. Puică, V. Movileanu). Ilustrațiile anilor 2000, dar şi ilustraţiile recente se caracterizează la fel prin căutarea unor metode moderne de expresie a ideilor plastice (O. Cazacu).