Schimbările social-economice, politice, culturale, tendinţele noi în domeniul ştiinţific dictează apariţia unor modificări în problemele metodologice ale ştiinţei, inclusiv şi în etnologie. Unii cercetători din mediul ştiinţific împărtăşesc ideea că soluţia constă în defăimarea totală a trecutului, a istoriei etnologiei din Republica Moldova. Uitând de îndrumarea reprezentanţilor Şcolii Analelor că istoria nu trebuie să fie dată în judecată şi condamnată la moarte, ea cere înţelegere şi profundă analiză, ei nu încetează să atace trecutul, volens-nolens neglijând şi cercetările anterioare. La etapa actuală putem constata o negare aproape totală a rezultatelor investigaţiilor etnografice efectuate în Rusia contemporană. E de remarcat faptul că pe teritoriul postsovietic, inclusiv şi în Rusia, după anii ’90 ai secolului XX s-a realizat mult în căutarea metodelor noi pentru studierea mai profundă a realităţii. Dar tentativele acestea rămân aproape ca o enigmă, nedezvăluite. În prezenta comunicare vom discuta despre unele fapte, care sunt, în opinia noastră, valoroase. În centrul atenţiei etnologilor din Rusia se află o problemă actuală, care ţine de clasificarea izvoarelor. Etnologul V. A. Dimitriev din Sankt Petersburg consideră că există o triadă de surse etnografice, care ţin: 1) de teren – „полевые”; 2) de obiect – „вещчевые” şi 3) „мемораты”). Сercetătorul subliniază o coeziune între sursele etnografice şi mediul înconjurător. Este semnificativ că V. Dimitriev propune un concept privind existenţa materialului de teren cu caracter marginal în condiţiile când lipseşte legătura între izvoarele etnografice şi mediul etnocultural. Unele observaţii în cadrul problemei sunt făcute de un alt savant din Sankt Petersburg N. V. Uşakov. El conturează un şir de principii care ţin de aspectul metodic al cercetărilor etnografice, cu predilecție accentuând importanţa înregistrării ştiinţifice a informaţiei colectate de pe teren. Alţi savanţi din Sankt Petersburg argumentează rolul cercetătorului în procesul acumulării materialului factologic, conturând în special necesitatea de a păstra o distanţă când sunt studiate fenomenele etnografice. Dincolo de această condiţie, se atrage o atenţie deosebită problemelor de etică în investigaţiile etnografice, ale căror linie strategică ţine de revenirea „omului în ştiinţă”. Între problemele menționate un loc deosebit aparţine specificului interviului etnografic. În ultimul timp unii sunt percepute metodele etnologice strict similare celor din sociologie. Savantul din Sankt Petersburg A. B. Ostrovsky argumentează existenţa delimitării între metodele etnologice şi sociologice. În acest context remarcăm că etnologii din Rusia realizează eforturi semnificative în interpretarea realității etnografice ca un sistem, componentele căruia sunt într-o coeziune. De exemplu, cercetătoarea V. B. Kolosova evidenţiază codul vestimentar obiectivizat în fitonimică. Căutările menționate în domeniul metodologiei aparţin cu precădere muzeologilor. Pe baza cercetărilor de teren și a experienţei muzeologice ei pun în discuţie cele mai importante probleme care pot contribui la dezvoltarea etnologiei prin perfecţionarea metodelor de cercetare.

Schimbările social-economice, politice, culturale, tendinţele noi în domeniul ştiinţific dictează apariţia unor modificări în problemele metodologice ale ştiinţei, inclusiv şi în etnologie. Unii cercetători din mediul ştiinţific împărtăşesc ideea că soluţia constă în defăimarea totală a trecutului, a istoriei etnologiei din Republica Moldova. Uitând de îndrumarea reprezentanţilor Şcolii Analelor că istoria nu trebuie să fie dată în judecată şi condamnată la moarte, ea cere înţelegere şi profundă analiză, ei nu încetează să atace trecutul, volens-nolens neglijând şi cercetările anterioare. La etapa actuală putem constata o negare aproape totală a rezultatelor investigaţiilor etnografice efectuate în Rusia contemporană. E de remarcat faptul că pe teritoriul postsovietic, inclusiv şi în Rusia, după anii ’90 ai secolului XX s-a realizat mult în căutarea metodelor noi pentru studierea mai profundă a realităţii. Dar tentativele acestea rămân aproape ca o enigmă, nedezvăluite. În prezenta comunicare vom discuta despre unele fapte, care sunt, în opinia noastră, valoroase. În centrul atenţiei etnologilor din Rusia se află o problemă actuală, care ţine de clasificarea izvoarelor. Etnologul V. A. Dimitriev din Sankt Petersburg consideră că există o triadă de surse etnografice, care ţin: 1) de teren – „полевые”; 2) de obiect – „вещчевые” şi 3) „мемораты”). Сercetătorul subliniază o coeziune între sursele etnografice şi mediul înconjurător. Este semnificativ că V. Dimitriev propune un concept privind existenţa materialului de teren cu caracter marginal în condiţiile când lipseşte legătura între izvoarele etnografice şi mediul etnocultural. Unele observaţii în cadrul problemei sunt făcute de un alt savant din Sankt Petersburg N. V. Uşakov. El conturează un şir de principii care ţin de aspectul metodic al cercetărilor etnografice, cu predilecție accentuând importanţa înregistrării ştiinţifice a informaţiei colectate de pe teren. Alţi savanţi din Sankt Petersburg argumentează rolul cercetătorului în procesul acumulării materialului factologic, conturând în special necesitatea de a păstra o distanţă când sunt studiate fenomenele etnografice. Dincolo de această condiţie, se atrage o atenţie deosebită problemelor de etică în investigaţiile etnografice, ale căror linie strategică ţine de revenirea „omului în ştiinţă”. Între problemele menționate un loc deosebit aparţine specificului interviului etnografic. În ultimul timp unii sunt percepute metodele etnologice strict similare celor din sociologie. Savantul din Sankt Petersburg A. B. Ostrovsky argumentează existenţa delimitării între metodele etnologice şi sociologice. În acest context remarcăm că etnologii din Rusia realizează eforturi semnificative în interpretarea realității etnografice ca un sistem, componentele căruia sunt într-o coeziune. De exemplu, cercetătoarea V. B. Kolosova evidenţiază codul vestimentar obiectivizat în fitonimică. Căutările menționate în domeniul metodologiei aparţin cu precădere muzeologilor. Pe baza cercetărilor de teren și a experienţei muzeologice ei pun în discuţie cele mai importante probleme care pot contribui la dezvoltarea etnologiei prin perfecţionarea metodelor de cercetare.

Schimbările social-economice, politice, culturale, tendinţele noi în domeniul ştiinţific dictează apariţia unor modificări în problemele metodologice ale ştiinţei, inclusiv şi în etnologie. Unii cercetători din mediul ştiinţific împărtăşesc ideea că soluţia constă în defăimarea totală a trecutului, a istoriei etnologiei din Republica Moldova. Uitând de îndrumarea reprezentanţilor Şcolii Analelor că istoria nu trebuie să fie dată în judecată şi condamnată la moarte, ea cere înţelegere şi profundă analiză, ei nu încetează să atace trecutul, volens-nolens neglijând şi cercetările anterioare. La etapa actuală putem constata o negare aproape totală a rezultatelor investigaţiilor etnografice efectuate în Rusia contemporană. E de remarcat faptul că pe teritoriul postsovietic, inclusiv şi în Rusia, după anii ’90 ai secolului XX s-a realizat mult în căutarea metodelor noi pentru studierea mai profundă a realităţii. Dar tentativele acestea rămân aproape ca o enigmă, nedezvăluite. În prezenta comunicare vom discuta despre unele fapte, care sunt, în opinia noastră, valoroase. În centrul atenţiei etnologilor din Rusia se află o problemă actuală, care ţine de clasificarea izvoarelor. Etnologul V. A. Dimitriev din Sankt Petersburg consideră că există o triadă de surse etnografice, care ţin: 1) de teren – „полевые”; 2) de obiect – „вещчевые” şi 3) „мемораты”). Сercetătorul subliniază o coeziune între sursele etnografice şi mediul înconjurător. Este semnificativ că V. Dimitriev propune un concept privind existenţa materialului de teren cu caracter marginal în condiţiile când lipseşte legătura între izvoarele etnografice şi mediul etnocultural. Unele observaţii în cadrul problemei sunt făcute de un alt savant din Sankt Petersburg N. V. Uşakov. El conturează un şir de principii care ţin de aspectul metodic al cercetărilor etnografice, cu predilecție accentuând importanţa înregistrării ştiinţifice a informaţiei colectate de pe teren. Alţi savanţi din Sankt Petersburg argumentează rolul cercetătorului în procesul acumulării materialului factologic, conturând în special necesitatea de a păstra o distanţă când sunt studiate fenomenele etnografice. Dincolo de această condiţie, se atrage o atenţie deosebită problemelor de etică în investigaţiile etnografice, ale căror linie strategică ţine de revenirea „omului în ştiinţă”. Între problemele menționate un loc deosebit aparţine specificului interviului etnografic. În ultimul timp unii sunt percepute metodele etnologice strict similare celor din sociologie. Savantul din Sankt Petersburg A. B. Ostrovsky argumentează existenţa delimitării între metodele etnologice şi sociologice. În acest context remarcăm că etnologii din Rusia realizează eforturi semnificative în interpretarea realității etnografice ca un sistem, componentele căruia sunt într-o coeziune. De exemplu, cercetătoarea V. B. Kolosova evidenţiază codul vestimentar obiectivizat în fitonimică. Căutările menționate în domeniul metodologiei aparţin cu precădere muzeologilor. Pe baza cercetărilor de teren și a experienţei muzeologice ei pun în discuţie cele mai importante probleme care pot contribui la dezvoltarea etnologiei prin perfecţionarea metodelor de cercetare.

Schimbările social-economice, politice, culturale, tendinţele noi în domeniul ştiinţific dictează apariţia unor modificări în problemele metodologice ale ştiinţei, inclusiv şi în etnologie. Unii cercetători din mediul ştiinţific împărtăşesc ideea că soluţia constă în defăimarea totală a trecutului, a istoriei etnologiei din Republica Moldova. Uitând de îndrumarea reprezentanţilor Şcolii Analelor că istoria nu trebuie să fie dată în judecată şi condamnată la moarte, ea cere înţelegere şi profundă analiză, ei nu încetează să atace trecutul, volens-nolens neglijând şi cercetările anterioare. La etapa actuală putem constata o negare aproape totală a rezultatelor investigaţiilor etnografice efectuate în Rusia contemporană. E de remarcat faptul că pe teritoriul postsovietic, inclusiv şi în Rusia, după anii ’90 ai secolului XX s-a realizat mult în căutarea metodelor noi pentru studierea mai profundă a realităţii. Dar tentativele acestea rămân aproape ca o enigmă, nedezvăluite. În prezenta comunicare vom discuta despre unele fapte, care sunt, în opinia noastră, valoroase. În centrul atenţiei etnologilor din Rusia se află o problemă actuală, care ţine de clasificarea izvoarelor. Etnologul V. A. Dimitriev din Sankt Petersburg consideră că există o triadă de surse etnografice, care ţin: 1) de teren – „полевые”; 2) de obiect – „вещчевые” şi 3) „мемораты”). Сercetătorul subliniază o coeziune între sursele etnografice şi mediul înconjurător. Este semnificativ că V. Dimitriev propune un concept privind existenţa materialului de teren cu caracter marginal în condiţiile când lipseşte legătura între izvoarele etnografice şi mediul etnocultural. Unele observaţii în cadrul problemei sunt făcute de un alt savant din Sankt Petersburg N. V. Uşakov. El conturează un şir de principii care ţin de aspectul metodic al cercetărilor etnografice, cu predilecție accentuând importanţa înregistrării ştiinţifice a informaţiei colectate de pe teren. Alţi savanţi din Sankt Petersburg argumentează rolul cercetătorului în procesul acumulării materialului factologic, conturând în special necesitatea de a păstra o distanţă când sunt studiate fenomenele etnografice. Dincolo de această condiţie, se atrage o atenţie deosebită problemelor de etică în investigaţiile etnografice, ale căror linie strategică ţine de revenirea „omului în ştiinţă”. Între problemele menționate un loc deosebit aparţine specificului interviului etnografic. În ultimul timp unii sunt percepute metodele etnologice strict similare celor din sociologie. Savantul din Sankt Petersburg A. B. Ostrovsky argumentează existenţa delimitării între metodele etnologice şi sociologice. În acest context remarcăm că etnologii din Rusia realizează eforturi semnificative în interpretarea realității etnografice ca un sistem, componentele căruia sunt într-o coeziune. De exemplu, cercetătoarea V. B. Kolosova evidenţiază codul vestimentar obiectivizat în fitonimică. Căutările menționate în domeniul metodologiei aparţin cu precădere muzeologilor. Pe baza cercetărilor de teren și a experienţei muzeologice ei pun în discuţie cele mai importante probleme care pot contribui la dezvoltarea etnologiei prin perfecţionarea metodelor de cercetare.