Rugina (Puccinia helianthi Schw.) este una dintre cele mai raspândite boli ale fl orii-soarelui. Efectul dăunător al fi topatogenului constă în scăderea activităţii asimilatoare a frunzelor şi ofi lirea lor prematură, ceea ce duce la diminuarea recoltei (descreşte semnifi cativ dimensiunea calatidiului, numărul de seminţe şi conţinutul uleiului în miez). Metodele de combatere a fi topatogenului utilizate în practica agricolă, precum colectarea şi distrugerea resturilor vegetale rămase în câmp după recoltare şi rotaţia culturilor, necesită cheltuieli considerabile, resurse umane şi timp. Prerogativele de obţinere, zonare şi cultivare a unor hibrizi rezistenţi la rugină includ etape îndelungate şi tehnici laborioase de selecţie. Astfel, o alternativă promiţătoare în obţinerea efi cientă a materialului ameliorativ reprezintă selecţia asistată de markeri moleculari a unor genotipuri valoroase. Aceste tehnici, prin capacitate şi rezoluţie înaltă, reprezintă instrumente utile pentru geneticieni şi amelioratori în soluţionarea rapidă a diferitor probleme asociate cu selecţia tradiţională. Selecţie asistată de markeri oferă multe avantaje în ameliorarea plantelor, în special atunci când se încearcă de a crea soiuri cu rezistenţă îndelungată prin piramidizarea genelor într-un fond comun. Testarea descendenţei ulterioare, cu scopul de a confi rma prezenţa genei, reprezintă un proces laborios în special în lipsa patotipurilor diferenţiatoare ale agentului patogen în cauză. Prezenţa genei, inclusiv a celei cu moştenire recesivă, poate fi uşor confi rmată cu ajutorul markerilor moleculari independent de condiţiile mediului şi fără efectuarea screening-ului cu agentul patogen. Mecanismul genetic al rezistenţei fl orii-soarelui la rugină include un set de gene R („rust” rugină), implicate în răspunsul imun specifi c. Deşi secvenţa acestor gene nu este descifrată, este cunoscută poziţia lor pe cromozom. Acest fapt a determinat identifi carea unor regiuni lincate cu genele asociate rezistenţei care pot servi în calitate de markeri moleculari. Astfel, în 1998 Lawson W.R. şi colaboratorii au elaborat un marker de tip SCAR (Sequence Characterised Amplifi ed Region) SCT06950, care este localizat la o distanţa de 4,5 cM de la gena R1 şi a fost utilizat cu succes pentru selectarea genotipurilor de fl oarea-soarelui rezistente la rasa 100 de rugină. Deci genotipurile rezistente au demonstrat prezenţa ampliconului de 950 pb, care lipseşte la genotipurile rezistente. În screening-ul molecular au fost incluse 24 de genotipuri de fl oarea-soarelui, dintre care numai în 11 (7 combinaţii hibride F1 şi 4 genotipuri restauratoare de fertiliate) s-a detectat prezenţa ampliconului asociat cu rezistenţa la rugină. Genotipurile paterne, caracterizate prin prezenţa ampliconului dat, pot fi recomandate pentru utilizare în practica ameliorativă pentru introducerea genelor de rezistenţă la rugină în genotipurile de perspectivă. Urmează să fi e efectuat screening-ul unui set mai mare de genotipuri.