În articol este analizată evoluţia conceptului de competenţă de comunicare din perspectiva limbilor străine. În opinia autorului, competenţa de comunicare reprezintă o macrocompetenţă, datorită caracterului său integrator, şi este constituită din patru componente: lingvistică, sociolingvistică, pragmatică şi interculturală. Principala componentă a acesteia este competenţa interculturală. Împreună cu celelalte componente, competenţa respectivă asigură succesul formării competenţelor profesionale necesare viitorului cetăţean. Importantă este şi ideea integrării de cunoştinţe, abilităţi şi atitudini oricărei competenţe şi valorificarea tuturor componentelor în contextul pregătirii iniţiale. Formarea interculturală a tinerilor specialişti se va baza pe cîteva valori profesionale, care derivă din trei orientări indispensabile spaţiului socioprofesional şi cultural: afirmarea de sine, transcenderea de sine şi deschiderea spre nou.

The article deals with the concept of cultural competence from the perspective of teaching a foreign language. According to the author, communicative competence should be treated as a macrocompetence, which consists of four parts: linguistic, sociolinguistic, pragmatic and intercultural. The author states that the main part of the communicative macrocompetence is the intercultural competence. All these parts ensure the success of professional competences which are necessary for a future professional and citizen. The idea of integrating knowledge, abilities and attitudes of all types of competences and making them valuable in initial education is of great importance for the author. Intercultural education in professional development will rely on professional values, which derive from three main value orientations: self-enhancement, self-transcendence and openness to change.