Conţinutul numărului revistei |
Articolul precedent |
Articolul urmator |
1396 9 |
Ultima descărcare din IBN: 2024-02-04 14:24 |
Căutarea după subiecte similare conform CZU |
159.9.01+17+32.001 (1) |
Психология (3397) |
Этика. Учение о морали. Практическая философия (390) |
Политика (2943) |
SM ISO690:2012 АНЦИБОР, Людмила. Макиавелли против Макиавеллизма: психология, этика, политика. In: Studia Universitatis Moldaviae (Seria Ştiinţe ale Educației), 2014, nr. 5(75), pp. 143-152. ISSN 1857-2103. |
EXPORT metadate: Google Scholar Crossref CERIF DataCite Dublin Core |
Studia Universitatis Moldaviae (Seria Ştiinţe ale Educației) | ||||||
Numărul 5(75) / 2014 / ISSN 1857-2103 /ISSNe 2345-1025 | ||||||
|
||||||
CZU: 159.9.01+17+32.001 | ||||||
Pag. 143-152 | ||||||
|
||||||
Descarcă PDF | ||||||
Rezumat | ||||||
În articol sunt examinate aspectele de bază ale concepţiei despre lume a lui Nicolo Machiavelli – cel mai mare gânditor din epoca Renaşterii. Doctrina lui Machiavelli este fundamentată pe cunoaşterea temeinică a legităţilor sociopsihologice ale comportamentului uman. Istoriceşte, Machiavelli este prezentat ca un cinic fin, care consideră că la baza comportamentului politic stau avantajul (interesul) şi forţa, precum şi că în politică trebuie să te bazezi pe forţă, dar nu pe moralitate, care poate fi ignorată în cazul în care se urmăreşte un scop nobil. Prin machiavelism se înţelege o modalitate de activitate politică, în care se recurge la orice mijloace pentru atingerea scopului propus, fiind bazată pe convingerea că, în procesul de comunicare cu alţii, aceştia pot fi şi chiar trebuie manipulaţi, că manipularea este nu doar un mod firesc, dar şi cel mai eficient de a exercita influenţă. Cu toate acestea, în articol se argumentează teza privind realismul învăţăturii psihologice a gânditorului italian şi, în special, al ideii de bază fundamentate de dânsul: natura i-a creat pe oameni în aşa fel încât ei îşi pot dori orice; între două poluri – dorinţă şi realitate – apare o tensiune periculoasă (insatisfacţia), susceptibilă să-l deprime pe om, să-l facă invidios, perfid sau lacom. Machiavelli este unul dintre puţinii oameni politici ai epocii Renaşterii care în lucrările lor au abordat problema privind
rolul personalităţii guvernatorului. Reieşind din realităţile Italiei contemporane lui, ţară feudală fărâmiţată teritorial,
el considera că un principe puternic, fie şi lipsit de remuşcări, este mai bun în fruntea unei ţări unificate, decât nişte guvernatori răzleţi şi rivali. În operele sale N.Machiavelli a plasat omul în locul dogmelor religioase. În opinia lui, toate procesele care au loc în societate şi, prin urmare, în stat, ca institut politic de bază al acesteia, sunt determinate de natura (instinctele) omului sau
de raţiunea umană. De asemenea, Machiavelli demonstrează existenţa unei oarecare dependenţe dintre structura socială a societăţii şi forma de guvernare. Machiavelli contrasta vitejia antică umilinţei creştineşti. În aceasta din urmă el vedea un viciu, care face lumea mai neputincioasă, fiind dată în mila ticăloşilor cărora nu li se opune nicio rezistenţă. Astfel, abordând problema corelaţiei dintre
normele morale şi oportunitatea politică, Machiavelli a dat şi un răspuns argumentat psihologic la această problemă. Trebuie, totuşi, de menţionat că Machiavelli nu a fost primul care a vorbit despre faptul că contradicţiile sociale constituie unul dintre elementele de bază ale vieţii societăţii. Până la dânsul, asupra acestui fapt au indicat Platon şi Aristotel, însă Machiavelli a fost primul dintre gânditorii europeni neantici care a încercat să facă o legătură între procesele ce au loc în societate şi în sistemul politic al acesteia. |
||||||
Cuvinte-cheie ordine mondială, scop, mijloace, stat, religie, morală. |
||||||
|