Макиавелли против Макиавеллизма: психология, этика, политика
Închide
Conţinutul numărului revistei
Articolul precedent
Articolul urmator
910 5
Ultima descărcare din IBN:
2020-10-02 16:52
Căutarea după subiecte
similare conform CZU
159.9.01+17+32.001 (1)
Psihologie (1807)
Filosofie morală. Etică. Filosofie practică (215)
Politică (2026)
SM ISO690:2012
АНЦИБОР, Людмила. Макиавелли против Макиавеллизма: психология, этика, политика. In: Studia Universitatis Moldaviae (Seria Ştiinţe ale Educaţiei) . 2014, nr. 5(75), pp. 143-152. ISSN 1857-2103.
EXPORT metadate:
Google Scholar
Crossref
CERIF

DataCite
Dublin Core
Studia Universitatis Moldaviae (Seria Ştiinţe ale Educaţiei)
Numărul 5(75) / 2014 / ISSN 1857-2103 /ISSNe 2345-1025

Макиавелли против Макиавеллизма: психология, этика, политика

CZU: 159.9.01+17+32.001
Pag. 143-152

Анцибор Людмила
 
Молдавский Государственный Университет
 
Disponibil în IBN: 27 august 2015


Rezumat

În articol sunt examinate aspectele de bază ale concepţiei despre lume a lui Nicolo Machiavelli – cel mai mare gânditor din epoca Renaşterii. Doctrina lui Machiavelli este fundamentată pe cunoaşterea temeinică a legităţilor sociopsihologice ale comportamentului uman. Istoriceşte, Machiavelli este prezentat ca un cinic fin, care consideră că la baza comportamentului politic stau avantajul (interesul) şi forţa, precum şi că în politică trebuie să te bazezi pe forţă, dar nu pe moralitate, care poate fi ignorată în cazul în care se urmăreşte un scop nobil. Prin machiavelism se înţelege o modalitate de activitate politică, în care se recurge la orice mijloace pentru atingerea scopului propus, fiind bazată pe convingerea că, în procesul de comunicare cu alţii, aceştia pot fi şi chiar trebuie manipulaţi, că manipularea este nu doar un mod firesc, dar şi cel mai eficient de a exercita influenţă. Cu toate acestea, în articol se argumentează teza privind realismul învăţăturii psihologice a gânditorului italian şi, în special, al ideii de bază fundamentate de dânsul: natura i-a creat pe oameni în aşa fel încât ei îşi pot dori orice; între două poluri – dorinţă şi realitate – apare o tensiune periculoasă (insatisfacţia), susceptibilă să-l deprime pe om, să-l facă invidios, perfid sau lacom. Machiavelli este unul dintre puţinii oameni politici ai epocii Renaşterii care în lucrările lor au abordat problema privind rolul personalităţii guvernatorului. Reieşind din realităţile Italiei contemporane lui, ţară feudală fărâmiţată teritorial, el considera că un principe puternic, fie şi lipsit de remuşcări, este mai bun în fruntea unei ţări unificate, decât nişte guvernatori răzleţi şi rivali. În operele sale N.Machiavelli a plasat omul în locul dogmelor religioase. În opinia lui, toate procesele care au loc în societate şi, prin urmare, în stat, ca institut politic de bază al acesteia, sunt determinate de natura (instinctele) omului sau de raţiunea umană. De asemenea, Machiavelli demonstrează existenţa unei oarecare dependenţe dintre structura socială a societăţii şi forma de guvernare. Machiavelli contrasta vitejia antică umilinţei creştineşti. În aceasta din urmă el vedea un viciu, care face lumea mai neputincioasă, fiind dată în mila ticăloşilor cărora nu li se opune nicio rezistenţă. Astfel, abordând problema corelaţiei dintre normele morale şi oportunitatea politică, Machiavelli a dat şi un răspuns argumentat psihologic la această problemă. Trebuie, totuşi, de menţionat că Machiavelli nu a fost primul care a vorbit despre faptul că contradicţiile sociale constituie unul dintre elementele de bază ale vieţii societăţii. Până la dânsul, asupra acestui fapt au indicat Platon şi Aristotel, însă Machiavelli a fost primul dintre gânditorii europeni neantici care a încercat să facă o legătură între procesele ce au loc în societate şi în sistemul politic al acesteia.

This article describes the main aspects of the worldview of Niccolo Machiavelli – one of the biggest thinkers of the Renaissance. Machiavelli's doctrine is based on a deep knowledge of social and psychological patterns of human behavior. Historically Machiavelli is shown as a keen cynic, who believed that the basis of political behavior is profit or power, and that policy should be based on force, not on the morality, which can be neglected for a good purpose. Machiavellianism is understood as a political activity, which does not neglect any ways to achieve the goal, and is based on the belief that in communication with others you not only can, but need to manipulate, and manipulation is not just something natural, but also it is the most effective way of interaction. In this article, however, is explained the thesis about profound psychological realism of Italian thinker doctrine and, in particular, his following fundamental thesis that nature has created people so, that they may want anything; between two poles - the desired and actual - there is a dangerous voltage (dissatisfaction), which can fracture the human being, and make him envious, greedy or insidious. Machiavelli - one of the few figures of the Renaissance, who in his writings raised the question about the role of the leader’s personality. He believed, basing on the realities of his day Italy, which suffered from feudal fragmentation, that it is better to have strong prince at the head of the unified sovereign country, even if he has no remorse; than competing specific rulers. Machiavelli in his writings on the place of religious dogmas placed the man. According to him, all the processes which are taking place in the society and, consequently, in the country as its main political institution, are determined by the human nature (instincts), or the human mind. Moreover, Machiavelli indicated the presence of certain dependence between the social structure of society and form of government. Machiavelli set the ancient valor against Christian humility. The last he considered something evil, that makes the world become weak and give it to the power of unopposed villains. Thus, Machiavelli gave a psychologically reasoned response to the question of relationship between moral norms and political expediency. However, it should be noted, that Machiavelli wasn’t the first who spoke about the social contradictions as one of the main element of society. Before him, it was indicated by Plato and Aristotle, but he was the first of European nonancient thinkers who attempted to link the processes taking place both in the society and its political system.

Cuvinte-cheie
ordine mondială, scop, mijloace, stat, religie, morală.