În comunicare este abordată o problemă ce se referă la interferența artelor — muzică, dramaturgie, literatură — din perspectiva metodelor de cercetare inter- și transdisciplinare: intertextualitatea și ekphrasis-ul. Paradigma comunicativ-pragmatică a investigării textului artistic la ora actuală include și aceste concepte: „ekphrasis”, definit ca descrierea unei opere de artă (pictură, muzică, frescă, sculptură ș.a.) într-un text literar, și „intertextualitate” — relație a unui text cu alte texte pre-existente (la nivel de citare, aluzie, reluare, scene, personaje ș.a.). În imaginarul artistic al lui Ion Druță atestăm elementul muzical în structura discursului, ca parte componentă a intertextualității sau a ekphrasis-ului și care, la rândul lor, imprimă acestuia diverse valențe: cognitive, axiologice, estetice, diegetice etc. Evidențiem rolul intertextualității de sorginte muzical-folclorică: fragmente de cântece tradiționale (în proza scurtă și în romanele autorului), care sunt comentate de narator și care contribuie la caracterizarea personajului, la sugerarea stărilor lui și, în ultimă instanță, la lirizarea discursului artistic. Alteori, cântecul tradițional sugerează posibile destine ale personajelor, creând o atmosferă sumbră, încordată. Ekphrasis-ul muzical impune regula simultaneității desfășurării obiectului descrierii și a descrierii propriu-zise, având în vedere că discursul ekphrastic și opera muzicală comportă, ambele, caracter temporar. În textul narativ, ekphrasis-ul extrage imaginea din conceptualizările sale și o redescoperă ca poveste spusă de autorul ei, provocând nu doar demararea epicului, ci și lirizarea lui în textul druțian. În dramaturgia sa, ekphrasis-ul muzical se manifestă ca un comentariu al autorului în didascalii, cu valențe de creare a atmosferei, de pregătire a acțiunii din dialogul personajelor, dar și de caracterizarea a acestora. Constatăm, tototadă, că atât în textul dramaturgic druțian, cât și în cel narativ, intertextualitatea și ekphrasis-ul muzical se manifestă și ca elemente de creare a teatralității în acțiunea artistică: contribuie la plăsmuirea imaginilor cu valențe de scenicitate, spectaculozitate, pre-mizanscenă ș.a.