Ca fenomen socio-cultural vast, teatrul liric s-a aflat de-a lungul timpului sub observația cercetătorilor din diferite domenii. Sfera de interes a culturologiei acoperă întreaga problematică de cercetare a subiectului vizat, îndreptându-se cu precădere către climatul politic, ideologic, social și cultural al epocilor în cadrul cărora au luat naștere creațiile operistice. Factorii de influență ai vremii și-au pus o amprentă semnificativă asupra artelor, și implicit, asupra teatrului liric. În urma restructurărilor postmoderniste, opera nu mai poate fi văzută ca un gen academic ce aparține unei culturi elitiste, ea face parte din viața cultural-artistică contemporană, în care cultura de masă a îmbrățișat întreg spațiul global. Pe de o parte, postmodernismul proiectează opera într-o criză a genului, eliminând delimitarea clasică dintre cultura elitistă și cultura de masă și stimulând dezvoltarea unor forme artistice hibride ce oferă posibilitatea reinterpretărilor valorilor din trecut. Fiind o artă convențională puțin înțeleasă, această formă sincretică complexă devine un factor necesar statutului individului modern care vizitează teatrele de operă, alăturându-se simbolic „culturii înalte”. În acest sens, spectacolul liric s-a transformat într-un fel de marcă comercială, care, printre altele, ajută la supraviețuirea financiară a caselor de operă. Mass-media poate transforma un gen foarte convențional precum e teatrul liric într-un divertisment de masă, punând în pericol caracterul aristocratic exclusivist al operei. Pe de altă parte, tehnicile de comunicare actuale deschid operei o cale către o nouă decolare. În acest context, opera a depășit demult limitele teatrelor și ale sălilor de concert, desfășurându-se de multe ori în aer liber, în cadrul diverselor festivaluri și mega-concerte, adunând o audiență impresionantă. Spectacolele lirice se răspândesc în ritm rapid prin intermediul televiziunii și al internetului, oferind o comunicare suplimentară cu publicul spectator.