Articolul reprezintă un studiu despre evoluția istorică a procesului de comunicare și a unor reflecții teoretice asupra definirii termenului. Primele dovezi ce confirmă abilitatea omului de a comunica sunt pictogramele grotești din era glaciară care s-au păstrate până în zilele noastre. În Antichitate procesul cunoaște o evoluție semnificativă grație apariției și dezvoltării retoricii, iar în Evul Mediu rolul comunicării se intensifică datorită promovării creștinismului, extinderii drumurilor comerciale și invenția tiparului. Comunicarea în perioada capitalismului târziu s-a manifestat prin exprimarea liberă a gândurilor înșirate în ziarele locale, apoi apare poșta care devine principalul sistem de comunicare, iar în secolul al XIX-lea are loc o revoluție tehnico-științifică ce ridică comunicarea la alt nivel. Revoluționar este și următorul secol în care comunicarea se constituie ca știință. Conținutul conceptului este redat din perspectiva mai multor științe: filosofiei, sociologiei, psihologiei, politicii, informaticii, matematicii, semioticii și a altor domenii. În articol sunt expuse un șir de definiții pentru a înțelege mai bine problematica definirii termenului de comunicare. Nici o definiție până în prezent nu este acceptată ca fiind una ce înglobează toate însușirile fenomenului. Aceasta se datorează caracterului polisemantic și complex al comunicării pe care l-a obținut pe parcursul dezvoltării istorice.