Societatea noastră se confruntă în prezent cu schimbări rapide și profunde: apar produse și servicii noi, cercetările evoluează în direcții neașteptate generând descoperiri care păreau până mai ieri de domeniul imaginarului. Schimbările determinate de evoluția tehnologiilor moderne nu se mai manifestă doar în domeniile pentru care au fost inițial concepute, ci provoacă transformări și în alte zone ale vieții și activității. În această lume în care singurul aspect nemodificat este schimbarea, învățământul trebuie să se integreze și să își adapteze ofertele pentru a veni în sprijinul noii generații, actualizându-și permanent finalitățile și resursele, astfel încât să răspundă noilor provocări și, în același timp, să le ofere subiecților educației deprinderi și instrumente de muncă eficiente. Dacă schimbările în ceea ce privește planurile de învățământ, curriculumul, formele de organizare și toate celelalte aspecte ce țin de resursele materiale sunt relativ ușor de implementat și de controlat, modelarea resurselor umane este un proces mai dificil și de durată. Un exemplu concret al influenței transformărilor tehnice asupra desfășurării procesului instructiv-educativ este acela a impactului tehnologiilor informaționale și comunicării. Deși începuturile au fost timide, acum, în aproape orice instituție de învățământ superior, studenții au la dispoziție computere. În efortul de a pregăti specialiști de o înaltă performanță, universitățile au decurs la diferite strategii, la metode și mijloace dintre cele mai variate. Până nu demult aceste metode și mijloace de instruire erau preponderent ”tradiționale”, adică, bazate, în special, pe comunicarea directă, orală sau scrisă și într-o proporție mai redusă, prin utilizarea unor mijloace tehnice audiovizuale, gen diafilme sau filme, casetofon sau aparat video. În a doua jumătate a secolului trecut, schimbările apărute la nivel mondial au generat noi solicitări față de școală în general și față de universitate în particular, îndeosebi în ceea ce privește satisfacerea cererilor, tot mai mari, de educație. Conform Codului Educației din Republica Moldova (nr.  152 din 17.07.2014) învăţământul superior are drept misiune formarea specialiştilor de înaltă calificare, competitivi pe piaţa naţională şi internaţională a muncii (articolul 75, (2b). Competențele necesare pot fi obținute prin diferite forme de învățământ: cu frecvență, cu frecvență redusă și la distanță. Primele două forme de învățământ ne sunt cunoscute, însă învățământul la distanță este o nouă provocare pentru Republica Moldova, în general, și pentru învățământul artistic superior, în special. Învățământul la distanță a apărut ca urmare a dezvoltării tehnologiilor informaționale. Această formă de învățământ este o oportunitate în plus oferită celor care vor să se formeze continuu. Fiind un proces de instruire care se bazează pe resurse multimedia și care permite uneia sau mai multor persoane să se formeze pornind de la calculatorul propriu, învățământul la distanță este o formă mai modernă și mai flexibilă de educație. Suporturile multimedia pot combina text, grafică, sunet, imagine, animație și resurse video. Este de menționat faptul că învățământul la distanță permite persoanelor angajate în câmpul muncii să depășească barierele ce țin de obligativitatea prezenței fizice la ore, de a întocmi și de a realiza trasee educaționale individuale. În practica mondială învățământul la distanță a devenit o parte integrantă a sistemului de învăţământ. Au fost elaborate concepții și regulamente cu privire la managementul proceselor, materiale didactice, s-au creat soft-uri specializate şi alte materiale care facilitează formarea competenţelor. În Republica Moldova unele instituții superioare de învățământ deja au o oarecare experiență în acest sens. Dar e posibil oare învățământul la distanță pentru instituțiile artistice, unde predomină lecțiile individuale?