Polisemia, ca și mulți alți termeni lingvistici (omonimie, neosimie, sinonimie, antonimie – între care există o relație oarecare, dar care se definesc diferit și au funcții diferite) este o noțiune care se lasă foarte ușor însușită în mod intuitiv. Cu ușurință putem să ne convingem de realitatea și importanța acestui fenomen, aducînd numeroase exemple și descriind principalele trăsături. În acest articol se vor determina unele criterii definitorii, construind un cadru teoretic global care par a fi o complexitate nemăsurată în raport cu subiectul studiat. Importanța studierii polisemiei este majoră deoarece cînd folosim un cuvînt polisemantic trebuie mai întîi să-l introducem într-un conținut pentru a sesiza care este sensul reprezentat de acest cuvînt. Folosim deseori cuvinte polisemantice în conversații cu interlocutorii noștri care încearcă să înțeleagă sensul adevărat în contextul introdus pentru a înțelege mesajul.

La polysémie, comme beaucoup d'autres termes linguistiques (homonymie, néosémie, synonymie, antonymie - entre lesquelles il y a une relation quelconque mais qui se définissent diféremment et ont des fonctions diférentes) est une notion qui se laisse très facilement appréhender de manière intuitive, mais qui se révèle beaucoup plus rétive à une définition rigoureuse. On peut aisément se convaincre de la réalité et de l'importance de ce phénomène, en donnant de nombreux exemples, et en décrivant les principaux traits. Mais ces descriptions restent informelles, et dès que l'on cherche à dépasser ce niveau superficiel, pour tenter de caractériser exactement cette notion, d'en déterminer les limites précises, d'en donner des critères définitoires, on se heurte à la nécessité de construire un cadre théorique global, avec son lot de définitions axiomatiques et de postulats toujours discutables, qui nous éloignent de la relation immédiate que nous entretenons avec la langue, et qui peuvent sembler d'une complexité démesurée par rapport à l'objet étudié.