Introducere. Calitatea vieţii pacienţilor după amputaţii de membre inferioare trebuie să fie abordată minuţios şi multidimensional, cu accent pe sănătatea fizică, funcţională și mintală, cu nivel de implicare în viaţa socială, pentru a putea interveni optimal, atunci când este nevoie. Utilitatea scalelor generice şi specifice de evaluare a calităţii vieţii pacienţilor cu amputaţii de membre inferioare a fost demonstrată doar prin prisma tratamentului chirurgical şi cel al asistenţei de protezare. Studiul efectuat şi-a propus drept scop evaluarea factorilor determinanţi ai calităţii vieţii prin aplicarea Trinity Amputation and Prosthesis Experience Scale (TAPES) la pacienţii cu amputaţii transtibiale unilaterale, incluşi în diferite programe de reabilitare. Material și metode. Studiul a fost realizat pe un grup de 142 de pacienţi cu diabet zaharat după amputarea membrului inferior, care au beneficiat de 2 programe diferite de reabilitare cu mijloace convenţionale (70 de pacienţi) și în combinaţie cu metode de kinetoterapie (72 de pacienţi). Pacienţii au completat chestionarul Trinity Amputation and Prosthesis Experience Scale (TAPES) privind estimarea calităţii vieţii. Rezultatele au fost analizate, folosind testele χ2 și U Mann-Whitney. Rezultate. Rezultatele obţinute au fost analizate prin cele patru direcţii principale, abordate în scala TAPES: impactul psihosocial, capacitatea funcţională, autoevaluarea stării de sănătate și gradul de satisfacţie faţă de proteză. Acceptarea şi adaptarea la proteze a fost favorabilă pentru 88,9% din cazuri din lotul cu reabilitare, faţă de 78,2% din cazuri, în lotul fără reabilitare. Comparativ, mai puţini pacienţi pot vorbi cu ușurinţă despre segmentul/membrul amputat (76,0%), faţă de discuţiile despre proteză. În 81,4% din cazuri, în lotul fără reabilitare vs. 44,4%, în cel cu reabilitare, prezintă limitarea activităţilor cotidiene prin restricţii de ambulaţie. Autoevaluarea stării de sănătate prin calificativul „bun”, după 6 luni în lotul cu reabilitare, a fost prezentată de 98,6% dintre persoane vs. 67,1%, în lotul fără reabilitare. Ambele loturi nu au prezentat diferenţe statistic semnificative referitoare la comorbidităţi. Concluzii. Programele de reabilitare medicală cu tehnici kinetice active permit ameliorarea statutului funcţional şi a calităţii vieţii la pacienţii cu amputaţii de membre inferioare, incluşi în diferite programe de reabilitare medicală.

Introduction. The quality of life of patients after lower limb amputations must be approached thoroughly and in a multidimensional way, with an accent on physical, functional and mental health, with a certain level of implication in social life in order to be able to interfere whenever it is necessary. The usefulness of generic and specific scales of quality of life assessment in patients with lower limb amputations was demonstrated only through the surgical treatment and prosthesis assistance point of view. The study performed had its aim to evaluate the determinant factors of quality of life by applying the Trinity Amputation and Prosthesis Experience Scale (TAPES) in patients with unilateral transtibial amputations, included in different programs of rehabilitation. Material and methods. The study was performed on a group of 142 patients with diabetes mellitus that suffered from lower limb amputation, and benefited from 2 different rehabilitation programs with conventional methods (70 patients) and in combination with kinesiotherapy methods (72 patients). Patients filled in the Trinity Amputation and Prosthesis Experience questionnaire in order to estimate quality of life. Results were analyzed by using the following tests: chisquare, and U Mann-Whitney. Results. The obtained results were analyzed through four main parts of the TAPES scale: psychological and social impact, functional capacity, self-evaluation of health state and satisfaction degree regarding the prosthetic. Acceptance and adaptation to prosthetics was favorable in 88.9% of cases from the group with rehabilitation, compared to 78.2% of cases from the group without rehabilitation. Significantly less patients can speak easily about their amputated segment / limb (76.0%) compared to discussions about prosthetics. In 81.4% of cases from the rehabilitation group vs. 44.4% of cases show limitation of daily activities due to ambulation restrictions. After 6 months, 98.6% of patients from the group with rehabilitation self-evaluated their health state as “good”, vs. 67.1% from the group without rehabilitation. Both groups do not present statistical differences regarding presented comorbidities during the study period, because they are not influenced mainly by the functional performances of the patient. Conclusions. Medical rehabilitation programs that include active kinetic techniques allow improvement of the functional status and of the quality of life in patients with lower limb amputations included in different medical rehabilitation programs.