Predicția transformării hemoragice a infarctului cerebral prin perfuzie CT
Close
Conţinutul numărului revistei
Articolul precedent
Articolul urmator
29 0
Căutarea după subiecte
similare conform CZU
616.831-005.1/.4-073.756.8 (1)
Neurology. Neuropathology. Nervous system (985)
SM ISO690:2012
PLEŞCAN, Tatiana, COSTRU-TAŞNIC, Elena, GAVRILIUC, Pavel, MANOLE, Elena, GAVRILIUC, Mihail, ARION, Marian. Predicția transformării hemoragice a infarctului cerebral prin perfuzie CT. In: Moldovan Medical Journal, 2018, nr. 61(S_RMI), p. 92. ISSN 2537-6373.
EXPORT metadate:
Google Scholar
Crossref
CERIF

DataCite
Dublin Core
Moldovan Medical Journal
Numărul 61(S_RMI) / 2018 / ISSN 2537-6373 /ISSNe 2537-6381

Predicția transformării hemoragice a infarctului cerebral prin perfuzie CT

CZU: 616.831-005.1/.4-073.756.8

Pag. 92-92

Pleşcan Tatiana12, Costru-Taşnic Elena2, Gavriliuc Pavel21, Manole Elena2, Gavriliuc Mihail2, Arion Marian1
 
1 Institutul de Neurologie si Neurochirurgie ”Diomid Gherman”,
2 Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu“
 
 
Disponibil în IBN: 21 mai 2024


Rezumat

Introducere: Incidența mortalității și invalidității post-accident vascular cerebral (AVC) ischemic reprezintă o problemă actuală la nivel mondial, fiind în progresie continuă. Transformarea hemoragică a leziunilor ischemice reprezintă o complicație asociată cu un prognostic nefavorabil. Lucrarea a avut ca scop analiza modificărilor patologice a permeabilității barierei hematoencefalice prin perfuzie computertomografică (CT) la pacienții cu transformare hemoragică a leziunilor ischemice. Material și metode: Au fost analizați prospectiv 52 de pacienți cu AVC ischemic hiperacut, tratați în Institutul de Neurologie și Neurochirurgie din Republica Moldova în perioada 2017-2018. Au fost incluși pacienții investigați prin computer-tomografie, perfuzie computer-tomografică cu calcularea permeabilității barierei hematoencefalice la internare și computer-tomografie de control cu aprecierea transformării hemoragice a leziunilor ischemice. Resultate: Din cei 52 de pacienți incluși în cercetare, 21 de pacienți au demonstrat transformări hemoragice la imaginile de control, 4 fiind trombolizați. Tromboliza a fost de asemenea efectuată la 5 pacienți din grupul fără transformări hemoragice. Comparativ cu zona contralaterală, permeabilitatea barierei hematoencefalice a fost semnificativ mai mare la pacienții cu transformări hemoragice (4,47+/-2,72 vs 1,13+/-0,17 ml/100g/min), fiind de asemenea crescută și în emisfera sănătoasă la grupul cu transformări hemoragice față de cei fără transformări hemoragice (1,87+/-0,23 vs 1,21+/-0,28). Concluzii: Rezultatele preliminare obținute indică o corelare a creșterii permeabilității barierei hemato-encefalice în sectorul ischemic cerebral în primele ore cu dezvoltarea transformării hemoragice ulterioare.

Cuvinte-cheie
infarct cerebral, transformare hemoragică, perfuzie computer-tomografică