Proiectele de lectură în bibliotecile publice din Republica Moldova
Close
Articolul precedent
Articolul urmator
154 0
Căutarea după subiecte
similare conform CZU
028:027.4(478) (1)
Librarianship (695)
SM ISO690:2012
UCRAINCIUC, Svetlana. Proiectele de lectură în bibliotecile publice din Republica Moldova. In: Sesiune națională cu participare internațională de comunicări științifice studențești, Ed. 27, 15 februarie - 15 martie 2023, Chișinău. Chișinău, Republica Moldova: Centrul Editorial-Poligrafic al USM, 2023, Ediția 27, Vol.2, pp. 222-223. ISBN 978-9975-62-547-0.
EXPORT metadate:
Google Scholar
Crossref
CERIF

DataCite
Dublin Core
Sesiune națională cu participare internațională de comunicări științifice studențești
Ediția 27, Vol.2, 2023
Sesiunea "Sesiunea naţională cu participare internațională de comunicări ştiinţifice studenţeşti"
27, Chișinău, Moldova, 15 februarie - 15 martie 2023

Proiectele de lectură în bibliotecile publice din Republica Moldova

CZU: 028:027.4(478)

Pag. 222-223

Ucrainciuc Svetlana
 
Universitatea de Stat din Moldova
 
 
Disponibil în IBN: 28 februarie 2024


Rezumat

Calitatea culturii este unul din indicatorii importanți ai calității vieții. Transformările esențiale în societate sunt imposibile fără un nivel informațional, educațional și cultural suficient al populației. Cultura este un simbol al dezvoltării societății și formează personalități. Bibliotecile publice sunt principalele instituţii care oferă servicii de informare şi documentare sub diverse forme şi în contexte diferite. Conform datelor statistice ale Biroului Național de Statistică, în Republica Moldova sunt 1307 de biblioteci publice [1], dintre care, 89% de instituții sunt în mediul rural. Acestea pot oferi activități informaționale, educaționale, culturale necesare acestui segment de populație, în comparație cu celelalte instituții de cultură care activează preponderent în mediul urban. Serviciile bibliotecilor sunt gratuite și sunt prestate pentru toate categoriile de vârstă, de gen, etnie, mediu social, oferind oportunități grupurilor dezavantajate din societate. Toate acestea maximizează rezonanța coeziunii sociale: spaţiul instituţiei infodocumentare transformându-se într-un loc al incluziunii şi un centru pentru dezvoltare comunitară. Prin urmare, e necesar de a deschide orizonturile largi în care bibliotecile sunt active, în care valorile și punctele forte ale bibliotecarilor pot contribui într-o varietate mai mare de măsuri pentru propriul succes și centrate pe indicatori sociali mai diverși care specifică menirea bibliotecii în societate. Lipsa resurselor financiare și umane, impasibilitatea autorităților publice locale duc la o scădere a calității serviciilor oferite populației. Pentru anul 2022, conform datelor Centrului de Statistică al Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova, rata medie de înnoire a colecției de carte este de 85 de ani, comparativ, pentru anul 2021 a fost de 67 ani [2]. Conform recomandărilor organizațiilor internaționale IFLA/UNESCO, rata medie de înnoire a colecției de carte recomandată trebuie să fie de 7-10 ani [2]. Bibliotecile publice trebuie să-și modernizeze activitățile și serviciile de bibliotecă prin reorientarea către noi forme și metode de alfabetizare funcțională realizate prin proiectele de lectură. Beneficiile proiectelor de lectură sunt multiple: îmbină activități complexe, care solicită implicarea mai multor actori: scriitori, cercetători, editori, profesori ș.a., pot atrage investiții și parteneriate cu alte instituții din țară, promovează patrimoniul național și personalitățile autohtone, formează interesul pentru lectură și o dinamică pozitivă a formării competențelor de lectură, coordonează activități după grupul-țintă și după necesitățile comunității. Eficiența proiectelor de lectură este recunoscută încă din anul 1991. Odată cu proclamarea independeței Republicii Moldova și revenirea la grafia latină, colecția de carte a bibliotecilor era învechită și ideologizată, iar proiectele de lectură au fost vectorii principali de promovare a lecturii și culturii în societate. În anul 1991 a fost inființat „Salonul Internaţional de Carte pentru Copii şi Tineret”, în 1996 „Topul celor mai citite10 cărţi”. Stimularea activităţilor de promovare a cărţii, lecturii, desfăşurate în biblioteci, şcoli, în familii, în comunitate au fost implementate de Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu” cu proiectele „Chișinăul citește o carte” și „Bătălia cărților.” Biblioteca Națională pentru Copii „Ion Creangă”, pentru a atrage copiii și adolescenții la lectură, a promovat cărțile prin proiectul „Să citim împreună!” În prezent, în Republica Moldova sunt zeci de proiecte de lectură la nivel local, național și internațional, care cuprind și grupurile marginalizate, cum ar fi persoanele private de libertate. Pentru ei, în anul 2019, a fost implementat proiectul de lectură „Lectura ne unește”, iar în anul 2022 pentru copiii refugiaților din Ucraina s-a realizat proiectul „Copiii pentru pace”. Axa esențială care asigură desfășurarea proiectelor de lectură din țară este Programul Național LecturaCentral (PNLC). Ghidat metodologic de Biblioteca Națională a Republicii Moldova, coordonat și finanțat de Ministerul Culturii, acest proiect are un impact asupra tuturor bibliotecilor publice din țară, dar și asupra participanților la acest proiect. Activitățile de instruire a utilizatorilor (formarea competențelor de cultura lecturii/ cultura informației) în anul 2022 au constituit 7726 de activități, din care 85% au fost realizate în mediul rural. Activitățile culturale de promovare a lecturii, organizate în cadrul PNLC, au fost 8233 de activități, cu 67% în mediul rural. Pe parcursul anului 2022 au fost 215.455 de participanți la activitățile din cadrul PNLC. Acest proiect este centrat asupra fenomenului lecturii în societate ca factor de dezvoltare a societății și a accesului liber la informație și a alfabetizării funcționale. Prin activitățile organizate în cadrul proiectelor de lectură, este asigurat transferul de cunoștințe către publicul larg, care au un rol benefic în schimbarea de atitudini, mentalități și contribuie la o societate prosperă.