Taina, ca subiect și motiv, este ridicată la rangul de tehnică narativă în operele scriitorilor estetizanți Mateiu I. Caragiale, Jules-Amédée Barbey d’Aurevilly și Auguste de Villiers de l’Isle-Adam. La cei trei autori, povestitul apare ca un adevărat ritual, savurat pe îndelete, niciodată grăbit, ce are nevoie de un cadru adecvat și de ascultători pe măsură. Existența mai multor naratori (unii dintre ei nefiind surse de încredere) și oglindirile multiple nu conduc însă la revelarea tainelor, ci la augmentarea neclarităților și îndoielilor. Taina este mereu subminată de indiscreție, dar autorii sunt încredințați că frumusețea unei povestiri stă în partea ei de taină. 

The mystery, both subject and motif, becomes a very narrative technique in the works of the aesthetic writers Mateiu I. Caragiale, Jules-Amédée Barbey d’Aurevilly and Auguste de Villiers de l’Isle-Adam. For these three authors, the telling of a story is quite a ritual, enjoyed at leisure, never rushed, which needs the adequate place and adequate listeners. Nevertheless, the presence of several narrators (some of them being unreliable sources) and the multiple reflections do not leat to any revelations, but enhance the uncertainties and doubts. The mystery is always undermined by indiscretion, but the authors are certain that the beauty of a story lies in its mystery.