Dipilidioza pisicilor: măsuri de diagnostic și tratament
Close
Articolul precedent
Articolul urmator
150 0
Căutarea după subiecte
similare conform CZU
619:616.995.121:636.8 (1)
Medical sciences (11211)
Communicable diseases. Infectious and contagious diseases, fevers (586)
Cats (11)
SM ISO690:2012
MUNTEAN, Victoria. Dipilidioza pisicilor: măsuri de diagnostic și tratament. In: Tezele celei de-a 75-a conferinţă ştiinţifică a studenţilor, masteranzilor și doctoranzilor, Ed. 75, 30 iunie 2022, Chişinău. Chişinău: Universitatea Agrară, 2022, p. 65. ISBN 978-9975-64-336-8.
EXPORT metadate:
Google Scholar
Crossref
CERIF

DataCite
Dublin Core
Tezele celei de-a 75-a conferinţă ştiinţifică a studenţilor, masteranzilor și doctoranzilor 2022
Conferința "Conferinţa ştiinţifică a studenţilor"
75, Chişinău, Moldova, 30 iunie 2022

Dipilidioza pisicilor: măsuri de diagnostic și tratament

CZU: 619:616.995.121:636.8

Pag. 65-65

Muntean Victoria
 
Universitatea Agrară de Stat din Moldova
 
 
Disponibil în IBN: 6 noiembrie 2023


Rezumat

“Dragostea pentru animale este un ingredient absolut necesar carierei de medic veterinar!” Dipilidioza este produsă de cestode din familia Dipyliidae. Gazdele intermediare ale Dipylidium caninum sunt puricii, în special Ctenocephalides felis și păduchi Trichodectes canis. Pe parcursul a ultimilor 3 ani, numărul animalelor diagnosticate cu dipilidioză a crescut semnificativ. Unii cercetători confirmă faptul, că nivelul de infestare cu Dipylidium caninum este dependent de temperatura mediului ambiant, astfel pe parcursul toamnei și iernii numărul de cazuri diagnosticate sunt în scădere. Această ipoteză însă nu poate fi atribuită animalelor ce trăiesc în încăperi închise (condiții casnice). Acest parazit are o importanță atât pentru medicina veterinară cât și cea umană, fiind o zooantroponoză. Dipilidioza parazitează în partea proximală al intestinului subțire al gazdei. Contaminarea omului se face accidental, prin contactului cu gazdele intermediare infestate. Scopul de bază al acestei cercetări a fost diagnosticul dipilidiozei și aplicarea măsurilor de tratament eficiente, indiferent de gradul de infestare. Materiale și metode de investigație: Obiectul cercetării au servit felinele, fecalele acestora și probele de sânge, colectate în cadrul clinicii veterinare din or. Chișinău. Proba de sânge s-a colectat din vena cefalică. Diagnosticarea dipilidiozei s-a efectuat în baza examenului macroscopic al fecalelor cu depistarea proglotelor sub formă de semințe de castravete; examenul coproovoscopic, cu identificarea ouălor de D. caninum; examenului biochimic al sângelui; administrarea preparatului antihelmintic “Dehinel” în dependență de gradul de infestare și utilizarea concomitentă a prebioticului “FortiFlora”, cu repetarea analizei biochimice al sângelui și examenul macroscopic al fecalelor la a 10 zi după dehelmentizare și finisare al tratamentului. Rezultatele cercetării: De la data de 01.01.2019 până pe 31.12.2021 sau investigat și diagnosticat cu dipilidioză în clinica veterinară 1076 de pisici cu vârsta cuprinsă între 6 luni și 7 ani. Cercetările sau axat pe 15 pisici, fiind formate 5 grupe a câte 3 pisici fiecare. În urma administrării unice a preparatului Dehinel pentru grupa I (până la 5 proglote), la 10 zile după administrare, diareea s-a stopat, fecalele au luat forma și consistența normală. Mucoasele aparente au obținut culoarea roză, iar la examenului coproovoscopic nu s-au depistat ouă de Dipylidium caninum. Grupa II (mai mult de 5 proglote), a fost nevoie de administrare repetată al preparatului Dehinel în urma depistării proglotelor în fecale. Grupa III, a servit ca grupă control, fără efectuarea măsurilor sanitar-veterinare. Grupa IV (până la 5 proglote) și V (mai mult de 5 proglote) sa administrat preparatul Dehinel în asociere cu prebioticul FortiFlora. În concluzie, administrarea antihelminticelor în combinație cu prebioticul sus menționat, favorizează eliberarea rapidă al formelor adulte de paraziți, normalizează parametrii hematologici și menține hemostaza în limitele fiziologice. La grupe cu administrare al prebioticului, parametrii sangvini s-au normalizat mai rapid, iar timpul de eliberare al formelor parazitare s-a scurtat. Administrarea prebioticelor amplifică acțiunea antihelminticelor și favorizează absorbția substanțelor nutritive din tubul digestiv, cu stimularea sistemului imun.