Dinamica structurii arboretelor din cadul Ocolului silvic Șolcani în perioada anilor 2007 – 2017
Close
Articolul precedent
Articolul urmator
139 1
Ultima descărcare din IBN:
2024-03-12 09:35
Căutarea după subiecte
similare conform CZU
630*22(478) (2)
Forestry (336)
SM ISO690:2012
DAMIAN, Alexei. Dinamica structurii arboretelor din cadul Ocolului silvic Șolcani în perioada anilor 2007 – 2017. In: Tezele celei de-a 75-a conferinţă ştiinţifică a studenţilor, masteranzilor și doctoranzilor, Ed. 75, 30 iunie 2022, Chişinău. Chişinău: Universitatea Agrară, 2022, pp. 39-40. ISBN 978-9975-64-336-8.
EXPORT metadate:
Google Scholar
Crossref
CERIF

DataCite
Dublin Core
Tezele celei de-a 75-a conferinţă ştiinţifică a studenţilor, masteranzilor și doctoranzilor 2022
Conferința "Conferinţa ştiinţifică a studenţilor"
75, Chişinău, Moldova, 30 iunie 2022

Dinamica structurii arboretelor din cadul Ocolului silvic Șolcani în perioada anilor 2007 – 2017

CZU: 630*22(478)

Pag. 39-40

Damian Alexei
 
Universitatea Agrară de Stat din Moldova
 
 
Disponibil în IBN: 6 noiembrie 2023


Rezumat

În Republica Moldova, când indicele de împădurire este destul de redus (11,7%), este indiscutabil necesară sporirea suprafeței fondului forestier în măsura posibilității, dar și gospodărirea judicioasă a celui existent prin sporirea calitativă a structurii arboretelor și pădurilor în ansamblu. Astfel se pune problema organizării procesului de bioproducție în modul cel mai rațional din punctul de vedere ecologic, economic și silvicultural al fondului forestier. Gospodărirea judicioasă a pădurilor nu poate fi asigurată numai prin lucrări de proiectare prin Amenajamente, dar e nevoie și de controlul periodic al aplicării Amenajamentului, dar și Analiza gospodăririi fondului forestier la lucrările de reamenajare a pădurilor. Scopul lucrării de a studia modul de gospodărire a fondului forestier al Ocolului Silvic Șolcani pe perioada anilor 2007 – 2017, aprecierii modului de gospodărire în urma analizei cantitative și calitative al fondului forestier și dinamicii caracteristicilor structurale a fondului forestier. De asemenea se vor studia rezultate pozitive și negative în gospodărirea fondului forestier în perioada propusă. Lucrarea a fost efectuată în Ocolul Silvic Șolcani Întreprinderea pentru Silvicultură Soroca. Obiect de studiu a servit Ocolul Silvic Șolcani Întreprinderea pentru Silvicultură Soroca. Rezultate obținute: 1. Analizând dinamica structurii arboretelor din cadrul Ocolului Silvic Șolcani în perioada anilor 2007 – 2017 s-a constatat că: - suprafața ocolului silvic a sporit de la 3715,8 ha la 3751,0 ha, iar suprafața acoperită de pădure a sporit cu 3% de la 3346,0 ha la 3457,0 ha; - în urma aplicării lucrărilor de regenerare s-a modificat compoziția arboretelor din cadrul ocolului silvic evoluând spre compoziția-țel de la 36SC 28ST 8GO 6CA 5FR 3PI 3PIN 10DT 1DM în 2007 la 37SC 27ST 7GO 6CA 5FR 4PI 2PA 1DR 10DT 1DM în 2017. Compoziția-țel spre care trebuie să tindă arboretele din acest ocol silvic este 72ST 11GO 3FR 1TE 2CA 7CI 1PA 1JU 2DT; - ca factor negativ s-a înregistrat diminuarea suprafeței ocupate de cvercete cu 16,99 ha de la 1200,9 ha în anul 2007 la 1183,91 ha în anul 2017; - nu s-a înregistrat sporirea clasei medii de producție de la amenajamentul anterior care constituie 3,7. Analizând dinamica clasei medii de producție pentru cvercete, s-a redus clasa medie de producție la stejar de la 3,3 în anul 2007 la 3,4 în anul 2017. Concomitent în perioada dată a sporit clasa medie de producție pentru gorun de la 3,1 în anul 2007 la 2,9 în anul 2017. - consistența medie a arboretelor a sporit de la 0,74 la 0,75, iar consistența optimă spre care trebuie să tindă arboretele ocolului silvic constituie 0,85; - normalizarea distribuției arboretelor pe clase de vârstă din SUP A a avut o dinamică pozitivă a anormalității constituind în anul 2007 - 39%, iar în anul 2017 – 49%; - ca rezultat negativ pentru fondul forestier constatăm sporirea suprafeței arboretelor brăcuite și degradate cu 36,9 ha, concret de la 374,2 ha la 411,1 ha. Cu 11% s-a redus suprafața speciilor provenite din sămânță și lăstar, în schimb cu 2% a sporit vitalitatea normală a speciilor, cu toate că specii cu vtalitate viguroasă nu au fost înregistrate; - cu 200,6 ha (5%) s-a înregistrat reducerea arboretelor natural fundamentale; - la amenajarea pădurilor din anii 2007 și 2017 apare diferență între bonitatea stațională și productivitatea arboretelor de - 40% și 33%, situație ce ne vorbește de rezerve în sporirea productivității arboretelor din acest ocol silvic. 2. Pentru îmbunătățirea stăructurii pădurilor, se recomandă respectarea: - planurilor tăierilor de produse principale, tăierilor de conservare și lucrărilor de reconstrucție ecologică; - planul lucrărilor de îngrijire și planul lucrărilor de regenerare (împăduriri și completări; - de sporit calitatea lucrărilor de ajutorarea regenerării naturale în cvercete; - este necesar să se respecte intensitatea și periodicitatea lucrărilor de îngrijire a arboretelor; - pentru o reușită bună a culturilor silvice este nevoie de respectarea tehnologiilor de împădurire, a compozițiilor țel de împădurire și efectuarea lucrărilor de îngrijire a culturilor silvice.