Soiuri moderne de cireș pentru pomicultura Republicii Moldova
Close
Articolul precedent
Articolul urmator
337 5
Ultima descărcare din IBN:
2024-06-01 21:58
Căutarea după subiecte
similare conform CZU
634.232:631.526.32(478) (3)
Stone fruits. Drupes in general (209)
Agricultural operations (1239)
SM ISO690:2012
BUZĂ, Corneliu. Soiuri moderne de cireș pentru pomicultura Republicii Moldova. In: Tezele celei de-a 75-a conferinţă ştiinţifică a studenţilor, masteranzilor și doctoranzilor, Ed. 75, 30 iunie 2022, Chişinău. Chişinău: Universitatea Agrară, 2022, p. 12. ISBN 978-9975-64-336-8.
EXPORT metadate:
Google Scholar
Crossref
CERIF

DataCite
Dublin Core
Tezele celei de-a 75-a conferinţă ştiinţifică a studenţilor, masteranzilor și doctoranzilor 2022
Conferința "Conferinţa ştiinţifică a studenţilor"
75, Chişinău, Moldova, 30 iunie 2022

Soiuri moderne de cireș pentru pomicultura Republicii Moldova

CZU: 634.232:631.526.32(478)

Pag. 12-12

Buză Corneliu
 
Universitatea Agrară de Stat din Moldova
 
 
Disponibil în IBN: 6 noiembrie 2023


Rezumat

Dintre speciile pomicole, cireșul în ultimele decenii are o dezvoltare spectaculoasă datorită unui sortiment nou de soiuri de înaltă calitate și în special autofertile și a unor portaltoi de vigoare medie și mică. Sortimentul actual a permis utilizarea sistemelor moderne de înființare a plantațiilor de cireș la densități mari, cu randament ridicat și costuri scăzute a productiei. Scopul lucrării constă în analiza literaturii de specialitate referitor la utilizarea soiurilor moderne de portaltoi și a soiurilor autofertile de cireș în cultura modernă de producere a fructelor de cireș. În pomicultura modernă la cultura cireșului se utilizează portaltoi de origine generativă și vegetativă după cum urmează: Colt (P.pseudocerasus); CAB6P (P. cerasus); MaxMa Delbard®14 (P. mahaleb și P. avium); Gisela® 5 (P. cerasus și P. canescens); Gisela® 6 (P. cerasus * P. canescens); SL64® (P. mahaleb); Piku 1 (Hibrid complex); Piku 4 (Hibrid complex); P-HL-C * (P. avium * P. cerasus). Portaltoii enimerați pot fi clasificați după vigoarea relativă de creștere în felul următor:Gisela® 5 (50 %); Gisela®6, P-Hl-C* (65 %); Piku 1, Piku 4, Maxma Delbard® 14 (70 %); Cab6p (80 %); Sl64 (90 %); Colt®, Maxma Delbard® 60 (100 %). Soiul Ferrovia. Soi de cireș de origine germană numit „Schneiders Späte Knorpel” și soiul de cireș de origine turcă „0900 Ziraat”. Pomul este de vigoare mare, productivitate medie, polenizatori controlaţi sunt Sunburst, Giorgia, Stella, Kordia, Sylvia și Skeena. Fructul este mare de 8,5–9 g, cordiform, de culoare brună-roșietică. Pulpa roşie, consistentă, zemoasă, aderentă la sâmbure. Fermitatea moderată. Epoca de maturare prima decadă a lunii iulie. Soiul Kordia este un soi cu fructe de calitate înaltă și o perioadă de intrare pe rod mijlocie spre târzie. Soiul este foarte popular în Europa și are o susceptibilitate mică la crăparea cauzată de ploaie. Perioada de recoltare este mijlocie spre târzie. Culoarea fructelor la maturare este brună-roșietică. Polinizatori sugerați sunt Skeena, Regina, Benton, Sandra Rose, Schneiders Späte Knorpel. Se recomandă de altoit pe portaltoi cu o productivitate moderată. Tolerant la ploi și sensibil la îngheț. Fructul este mare, fermitatea pulpei este bună și gust plăcut. Soiul Kordia este transportabil și are o reputație bună la piețele amplasate la distanțe mari. Soiul Skeena. Soi de cireş de origine Canadiană selectat în 1997. Pomul este de vigoare medie cu coroană deschisă. Este un soi autofertil, pomul intră tardiv pe rod, are o productivitate moderată în combinație cu portaltoiul Mazzard, se recomandă de beneficiat pe portaltoaie productive Gisela 5, Gisela 6 etc. Perioada de recoltare este târzie. Culoarea fructelor la maturare este brună-roșietică. Produce fructe foarte mari, atractive de calitate înaltă, ce au o fermitate bună și sunt transportabile. Fructele sunt destinate pentru consum în stare proaspătă şi pentru deserturi. Soiul Skeena poate fi sensibil la crăparea cauzată de ploaie. Soiul Folfer. Soi de cireş de origine Franceză. Vigoarea de creştere medie spre mare, capacitate înaltă de ramificare, productivitate înaltă. Soi autosteril, necesită polenizatori - Earlise, Primulat, Ferprime. Fructele mari (26-30 mm), culoarea roșu aprinsă, fermitate înaltă, pulpa crocantă. Rezistenţa la crăpare medie. Maturarea: + 10 zile după Burlat. Soiul Ferdouce. Soi de cireş de origine Franceză. Pomul este de vigoare de creştere mare, coroana răsfirată, productivitate înaltă. Soi autosteril, necesită polenizatori - Folfer. Fructele foarte mari (28-30 mm), culoarea roșu aprinsă, pulpa crocantă, codiţă scurtă. Rezistenţa la crăpare medie. Maturarea: + 12 zile după Burlat. Soiul Royal Helen. Pomul de vigoarea de creştere mare, coroană semi răsfirată, şi productivitate înaltă. Soi autofertil. Fructele de formă rotundă și culoare roșie intensă. Dimensiunea poate ajunge la 30 mm. Rezistență bună la crăpare. Maturarea: + 25 zile după Burlat.