Miza substanţială în teoria unui gen este identificarea descriptivului genurial. În poetica Eseului o altă problemă cardinală este definirea noţiunii literare „eseu”. De regulă, însuşirile formei literare nu sunt reflectate de înţelesurile termenului care o desemnează, iar de cele mai multe ori acestea sunt înstrăinate de sensurile primare ale noţiunii (i. e. „roman”). Una dintre rarele excepţii este Eseul. Observăm că în tradiţia europeană a teoriei literare în poetica interioară a Eseului se operează o aproximare semantico-funcţională între denumirea de gen şi proprietăţile genuriale. Această gestică este posibilă dată fiind omonimia substantivului francez „essai” care desemnează termenul „eseu” – „(l’)Essai” – şi sensul de „încercare” al numelui/substantivului („(un) essai”). Frecvent întâlnitele jonglări metonimice ale semnificaţiilor comportate de numele comun „încercare” şi denumirea formei literare „eseu” subordonează genul la o funcţionare serviabilă faţă de trilema fenomenologiei conotative: nume = denumire de gen/indicator genurial = gen.

An important issue in the theory of the genres is the identification of the basic properties of each literary form and their distinctive description. In the poetics of the Essay another crucial problem is the definition of the literary notion “essay” and of the genre itself. In the case of the Essay we observe in the tradition of the European literary criticism such a tendency as the assimilation of the meanings of the word “essay” (an essay = a trial; to essay = to try) to the meanings of the literary term “essay” (essay among other genres of prose). Schematically, the formula of the semantic vector of the word “essay”, in the pragmatics of the genre Essay, would be the following: the meanings of the word “essay” = the connotations of the literary notion “essay” = the properties of the genre Essay = the identity of the literary form Essay = the connotations of the concept of Essay as a literary non-fictional discourse.