Primele școli de meserii au apărut la sfârșitul sec. XIX, la inițiativa și cu suportul financiar al zemstvei guberniale și a celor județene. La Adunarea a XI-a a Zemstvei Guberniale Basarabene din ianuarie 1880 s-a decis crearea a 7 clase de meserii, câte una în fiecare județ. Un motiv pentru deschiderea unor școli de meserii era solicitarea localnicilor. Un astfel de exemplu îl reprezintă școala de meserii din localitatea Mingir, jud. Ismail (astăzi în raionul Hâncești), deschisă în anul 1889, susținută de către Ministerul Învățământului de atunci. Trebuie menționat că până în 1896, numai în județul Hotin au fost deschise 17 clase publice de tâmplărie, cizmărie, croitorie. Iar datele din 1914 indică că în fiecare județ din gubernia Basarabia, activau clase meșteșugărești. Însă școlile de meserii din Basarabia nu reușeau să acopere necesitățile tehnice ale gospodăriilor țărănești. Mulți dintre cei care lucrau în atelierele specializate nu făcuseră studii la școlile specializate, învățarea meseriei fiind preluată din tată în fiu sau prin ucenicia la un meșter din localitate. Aceste cunoștințe căpătate de viitorii meșteri, deși nu erau oficiale, la fel, trebuie privite ca obținute într-o școală de meserii, fie și neoficială.

Some of the first vocational schools from the end of the 19th century appeared at the initiative of the government and county authorities. The 11th assembly of the Bessarabian Governmental Zemstva in January 1880, decided to create 7 crafts classes, one in each county. Another reason for opening a vocational school was at the request of the locals, such as the vocational school in Mingir, Ismail County (nowadays in the Hancesti district), opened in 1889 and supported by the then Ministry of Education. It should be mentioned that until 1896 only in Hotin County were opened 17 public classes of carpentry, shoemaking, tailoring. From 1914 onwards, in every county in Bessarabia, except Ismail, there were craft classes. The vocational schools in Bessarabia failed to cover the technical needs of the peasant households in the counties, so the Bessarabian socio-economic system did not benefit enough from their activity. Many of those who worked in the specialized workshops did not have the vocational school, and the learning of the profession was taken from father to son or others being apprentices to a local craftsman; this knowledge gained by future craftsmen although not official they should also be seen as schools of crafts.