Unul dintre cineaștii de la studioul „Moldova-film”, care a susținut și promovat valorile noastre naționale, a fost Constantin Bălan. Urmărind traseul de activitate al artistului de la venirea sa la „Moldova-film” în calitate de pictor-scenograf până la desființarea studioului, depistăm concepțiile valorice, cărora le rămâne fidel în întreaga creație.  Debutează în calitate de pictor-scenograf la filmul Singur în faţa dragostei, în regia lui Gheorghe Vodă (1969), iar mai târziu va fi solicitat de regizorul Vlad Ioviță la filmul-poveste Făt-Frumos (1977) și drama istorică La porţile satanei (1980), pentru care ancorează în mitofolcloricul nostru național, raportându-l la istoria poporului.   În 1970 se împlinește visul său din timpul studiilor la VGIK (1964-1969) – de a crea filme de animație. În acest context, deosebit de semnificativ, devine primul său film „Guguță” (realizat cu susținerea și concursul regizorului estonian Elbert Tuganov), care va fi de bun augur și va începul unei serii întregi de pelicule cu personajul scriitorului Spiridon Vangheli.  Presiunile și învinuirile de naționalism îl fac să se retragă pentru o perioadă de timp în teatru, o mai veche pasiune a pictorului. La Teatrul Naţional Vasile Alecsandri din Bălţi va crea scenografie pentru spectacole montate în baza dramaturgiei naţionale: Si sub cerul acela (1970) de Aureliu Busuioc, regia Anatol Pânzaru, Tragedia de la Tatarbunar (O rază de întuneric, 1973) de M. Ris, P. Cravţov, regia Anatol Pânzaru, A. Rusu, Cel mai bun om (Vivat Cuţulea!, 1974) de Gheorghe Malarciuc, regie A. Pânzaru ș. a. Constantin Bălan este solicitat şi de Teatrul de Operă pentru a realiza scenografia pentru opera Aleco (1973) după muzica lui Serghei Rahmaninov, în regia lui Eugen Platon.  In anul 1985, în creaţia lui Constantin Bălan începe o nouă perioadă de activitate, ce se ridică la un alt nivel, înscrie noi cuceriri. De acum înainte, regizorul se va adresa la izvoarele mitice, la folclor, în mod special, îl atrag legendele, ce devin punct de pornire pentru următoarele sale filme, înscriindu-le într-o arie poetico-filosofică. Filmele din această perioadă scot în evidenţă probleme majore ale societăţii noastre, cum ar fi devalorizarea celor mai umane sentimente, căutarea unui echilibru cu natura… Peliculele: Ramură de arţar (1985), Povestea de la etajul zece (1986), Ruxanda (1987) trec sub semnul unei filosofii poetice, unde regizorul revine la miturile şi baladele populare. Iar fabula filosofică Ploaia (1989), spre regret, este ultimul film de animaţie creat de regizorul C. Bălan.  Întreaga creație a cineastului Constantin Bălan ne demonstrează pledoaria sa pentru valorile naționale, universul spiritual, identitatea poporului nostru.