Subiectul, propus spre dezbatere se axează pe o ramură importantă a culturii orale și anume — folclorul copiilor, subiect prin care intenționăm să realizăm o sinteză a unor particularități de conținut, de structură compozițională, modalitate de exprimare, funcție socială, specifice acestuia, văzute prin prisma operațiunii de generalizare a relatărilor oferite de Dimitrie Cantemir în paginile lucrării Descriptio Moldaviae. Acest aspect este unul destul de semnificativ și important, având în vedere ponderea substanțială a folclorului în discursul științific cantemirian. Demersul pe care îl vom realiza se orientează spre elucidarea unui bogat şi valoros repertoriu al culturii artistice din Țara Moldovei, integrat organic în economia tradiţiilor şi obiceiurilor autohtone, transformate în reprezentări spectaculare cu muzică și dans. Informațiile furnizate în Descriptio Moldaviae reprezintă o mărturie semnificativă cu valoare de document asupra culturii artistice colective de la răscrucea secolelor XVII–XVIII, practicate de copii în decursul anului și (sau) cu participarea acestora în calitate de actanți. În special, este bine redată latura etnografică a elementului muzical-coregrafic indigen în desfășurarea unor vechi practici — obiceiuri legate de sărbătorile calendaristice din perioada de iarnă (Colinda, Chiraleisa, Turca), de muncile agricole (Paparuda, Caloianul, Drăgaica) — reminiscențe ale unor mentalități ancestrale —, desfășurate după scenarii rituale, structurate coerent, în simbioză cu practicile de altădată întâlnite în mediul rustic. Se demarcă faptul că creaţia artistică a copiilor a avut în cuprinsul carpato-dunărean o circulaţie intensă, relevând un profund caracter de grup, sincretic, conţinut tematic propriu, prilejul de manifestare fiind cel ocazional. Totodată, faptul că D. Cantemir plasează aceste producţii în şirul practicilor eretice sugerează vechimea lor precreştină şi originea păgână. Prin conținutul pluridisciplinar (folcloristică, etnografie, geografie, științele naturii ș.a.) al Descriptio Modaviae, autorul ei face dovada unui observator perspicace, care se apleacă cu multă atenţie asupra realităţii înconjurătoare, consemnând şi descriind aspecte specifice din viaţa spirituală a ţării, inclusiv pe cele de conotaţie artistică. Operând alternativ cu metoda observaţiei directe, dar recurgând, totodată, şi la investigaţia indirectă, luminatul domn furnizează informaţii preţioase asupra repertoriului artistic autohton, practicat la vârsta copilăriei acum trei secole, care, fără îndoială, constituie o sursă credibilă de cunoaştere şi studiere a actului artistic în mediul său natural de desfăşurare. Important este de menţionat că, relatările lui D. Cantemir, comparativ cu cele ale multor călători, misionari, diplomaţi, cărturari sau cronicari fie străini, fie locali, sunt mult mai cuprinzătoare în sensul că ele nu se limitează doar la descrierile culturii artistice de la curţile protipendadei locale, ci şi la actele culturale proprii altor medii sociale din Moldova, inclusiv la cele rurale. În lumina ideilor cantemiriene, componenta folclorică, prezentă în lumea artistică a copiilor, constituie o modalitate prin care se manifesta viaţa spirituală a colectivităţilor umane indigene de la noi, proiectând astfel un tablou realist asupra culturii trecutului, cu posibilitatea de acces la tezaurul informaţional, ce surprinde unele momente din geneza artei.