Atât în timpul Primului Război Mondial, cât şi în cel de-al Doilea (în mod special în acesta), au existat tentative de edificare statală din partea unor comunități de aromâni balcanici. Aceștia au solicitat ajutorul țării-mamă, România. În preajma şi după eliberarea Greciei de sub ocupația germano-italiană, liderii acestora (născuţi în Samarina) s-au refugiat în România. Anchetele şi urmărirea informativă individuală efectuată asupra acestora, de către Securitate, au dus la arhivarea unor documente extrem de interesante în legătură cu convingerile (foarte puternice) şi acțiunile acestor oameni. Ele sunt relevante şi pentru situația minorităților din Grecia, însă deschid şi drumul unor ipoteze privind anumite complicități nemărturisite, pe care patrioții aromâni le-au avut, chiar în timpul regimului comunist.

In the second world war, and even in the first world war, in some communities of Balkan Aromanians there were attempts to accomplish the idea of living in the same state all together. Those communities asked help from their Motherland, Romania. After the liberation of Greece from the German-Italian occupation, their leaders (born in Samarina) took refuge in Romania. The investigations made by Romanian Securitate regarding their lives and actions, led to the archiving of some extremely interesting documents who reflect the (very strong) beliefs and actions of these people. Those archives are also relevant in analyzing the situation of the minorities in Greece, but they also open the way to some hypotheses regarding certain unconfessed complicities, which the Aromanian patriots had, even during the communist regime.