Traiectoria cinematografică a regizorului de film documentar Valeriu Vidrașcu se încadrează în limitele a două formule audiovizuale - filmul portret și filmul problemă. În coordonatele estetice respective, talentatul realizator și-a exploatat din plin potențialul creativ, deși în palmaresul său regizoral se regăsesc și câteva filme cu un subiect muzical destul de consistent. De adăugat că cineastul moldovean s-a impus în peisajul audiovizual al Republicii Moldova prin valorificarea unor soluții regizorale inedite. Filmul din 1983 Suita pentru patru trompete este iluminatoare în acest sens. În cadrul prodigioasei sale activități cinematografice, regizorul de film Valeriu Vidrașcu a avut și o preferință deosebită: să realizeze „portrete creative” ale scriitorilor și artiștilor celebri din Moldova. Este probabil zona tematică în care s-a simțit cel mai bine, fiind el însuși un cineast îndrăgostit de secretele artei și ale creației artistice. În această ordine de idei se remarcă următoarele filme portret: Emilian Bucov (1978), Grigore Vieru, (1980), Pictorul Igor Vieru (1984).

The cinematographic trajectory of the documentary film director Valeriu Vidrașcu falls within the limits of two audiovisual formulas - the portrait film and the problem film. Within the respective aesthetic coordinates, the talented filmmaker has fully exploited his creative potential, although in his directorial track-record there are also a few films with a fairly consistent musical subject. To add that the moldovan filmmaker has established himself in the audiovisual landscape of the Republic of Moldova by capitalizing unique directorial solutions. The 1983 film Suite for four trumpets is enlightening at this point. During his prodigious cinematographic activity, the film director Valeriu Vidrașcu also had a special preference: to carry out "creative portraits" of famous writers and artists from Moldova. It is probably the thematic area in which he felt the best, as he was himself a filmmker in love with the secrets of art and artistic creation. In this order of ideas, the following portrait films stand out: Emilian Bucov (1978), Grigore Vieru, almost (1980), the Painter Igor Vieru (1984).