Val Butnaru's novel Hypnotic presents the acts of conscience of a family whose integrity and identity were done away by a representative of the ideological “good”, who tried to forge by indirect implications a “correct” life of the new man, the vulnerable man, of the man addicted to self-flagellation and self-pity. Thus, the whole narrative broadcasts the same drama, fragmented into dozens of seemingly confusing testimonies of the twin brothers. Together with the narrator, the separated brothers, orphans of both parents, lacking a clear certainty about their belonging and human value, weave a possible story of the cause of inner suffering. During the reading, the lines of the labyrinth are erased and absorbed into the being of the characters who experience various forms of constellation of the puzzle figures found in the subsidiary of memories. Here, the anamnesis is the only existential pillar, the greatest mystery of their failed life, which gathers them, as if in front of a sacred fire, to “push” themselves hypnotically back into life, into purposeness, into themselves, into the basement of long-demolished parental home. Until then, however, the brothers are trying different ways to overcome the identity crisis by imitating other models, imaginary personalities, which could give them a sense of human dignity. Therefore, the present study aims at a critical assessment of the representation of the condition of the individual marked by the repressions of the totalitarian regime.

Romanul Hipnotic de Val Butnaru prezintă faptele de conștiință ale unei familii a cărei integritate și identitate au fost anulate de un reprezentant al „binelui” ideologic, care a încercat să făurească, prin implicații indirecte, o viață „corectă” a omului nou, a omului vulnerabil, a omului dependent de autoflagelare și milă de sine. Astfel, întreaga narațiune difuzează aceeași dramă, fragmentată în zeci de mărturii aparent confuze ale fraților gemeni. Împreună cu naratorul, frații dezbinați, orfani de ambii părinți, lipsiți de o certitudine clară despre apartenența și valoarea lor umană, țes o posibilă istorisire a cauzei suferinței interioare. De-a lungul lecturii, liniile labirintului se șterg și se absorb în ființa personajelor ce experimentează variate forme de constelare a figurilor de puzzle găsite în subsidiarul amintirilor. Aici, anamneza este unicul pilon existențial, cel mai mare mister al vieții lor eșuate, ce-i adună, astfel, ca în fața unui foc sacru, pentru a se „împinge” hipnotic înapoi în viață, în rost, în sine, în subsolul casei părintești demolate. Până atunci, însă, frații încearcă diferite modalități de depășire a crizei identitare prin imitarea altor modele, personalități imaginare, ce le-ar putea oferi un sentiment de demnitate umană. Prin urmare, studiul de față își propune o evaluare critică a modului de reprezentare a condiției individului marcat de represiunile regimului totalitar.