Dezvoltarea agriculturii în condiţii contemporane nu este posibilă fără biotehnologie, această poziţie are stînsă legătură şi cu viticultura. Anume metodele “in vitro” şi tehnologiile celulare elaborate cu ajutorul ingineriei celulare, au determinat progresul semnificativ în ameliorarea viţei de vie şi în producţia materialului săditor. Iniţierea calusului viţei de vie “in vitro” a început din anul 1973, cu ajutorul ţesuturilor diferitor organe (pericarp, boabe, inflorescenţe, ş.a.) la aşa soiuri ca Sultanina neagră, Muscat de Alexandria, Cabernet Sauvignon. În anul 1978, a fost propusă pentru practică metoda pentru micropropagare “in vitro” a viţei de vie pentru soiul Cabernet Sauvignon, s-a folosit cultura meristemelor apicale, mediu nutritive a servit Murashige-Skoog cu adaus de 2 mg/l BAP, astfel în decurs de 4 luni s-a obţinut 8000 plante regenerante. Actualmente, cu scopul accelerării procesului de creare a soiurilor noi de viţă de vie, sunt efectuate cercetările pe baza tehnologiilor celulare în următoarele 9 direcţii: microînmulţirea clonală “in vitro” şi adoptarea acestei tehnologii celulare pentru sortimentul local a viţei de vie; însănătoşirea materialului săditor de virusuri, fitoplasme şi cancer bacterian; lărgirea spectrului a diversităţii genetice în cultura celulară a somaclonelor viţei de vie; elaborarea metodelor de evaluarea afinităţii “in vitro”; diagnosticarea rezistenţei la săruri a soiurilor de portaltoi de viţă de vie cu ajutorul metodelor de cultură a ţesuturilor “in vitro”; selecţia celulară a culturilor de calus la rezistenţa viţei de vie la secetă; embriocultura viţei de vie pentru obţinerea hibrizilor intergenuri şi îmbunătăţirea sortimentului acestei culturi; depăşirea neaviabilităţii seminţei hibride la formele apirene a viţei de vie; crearea colecţiilor genofondului viţei de vie în condiţii “in vitro”. Cele mai importante din aceste 9 direcţii sunt: crearea colecţiilor genofondului viţei de vie în condiţii “in vitro” cu urmatoarele operaţii: 1. selectarea materialului iniţial de pe butucul de viţa de vie, fără indici a maladiilor virotice şi bacteriene; 2. introducerea în cultura explantelor cu mărimea de 0,1mm pentru eliberarea de virusurile latente; 3. regenerarea din aceste explante, a plantelor şi micropropagarea lor; 4.testarea plantelor la prezenţa virusurilor; 5.cultivarea plantelor însănătoşite la temperaturi pozitive dar scăzute şi adăugarea în mediul nutritiv inhibitorul de creştere, osmotic sau natural; 6.controlul în fiecare lună asupra procesului de păstrarea plantelor şi subcultivarea plantelor sistematizate la mediul nutritiv proaspăt; şi tehnologia păstrării pe termen lung în condiţii “in vitro” a plantulelor viţei de vie: 1.microbutăşirea plantelor în eprubetă 810 internoduri la fragmente cu lungimea 10 – 12 mm cu nod şi frunză; 2.sădirea lor pe mediul nutritiv solid MS; 3.adăugarea în mediul nutritiv fracţie a seminţelor de viţa de vie, fin măcinate în concentraţie de 1 – 2 % din volumul total a mediului nutritiv.(combinaţia manipulărilor enumerate contribuie: încetinirea creşterii şi dezvoltării plantelor în eprubetă, de 3 – 4 ori şi majorarea intervalelor de timp dintre subcultivarea plantelor pe mediul nutritiv proaspăt. În rezultat, subcultivarea plantelor regenerante poate fi efectuată peste 4 – 6 luni, prototip: 1-2- luni). Conform cercetării concluzionăm, în perioada anilor ‘60 – ’80 ai sec. XX a fost îndeplinite cu succes iniţierea calusului la diferite soiuri şi din diferite organe a viţei de vie şi principiile tehnologiei micropropagării in vitro în ansamblu cu cultura meristemelor apicale a viţei de vie pentru producerea materialul săditor liber de virusuri, în cantităţi mari şi într-o perioadă scurtă de timp, dar actualmente (2000-2014) este lărgit numărul de tehnologii celulare, care se perfecţionează cu scopul îmbunătăţirii soiurilor de perspectivă şi a sortimentului local a viţei de vie.