Securitatea, în cel mai vast sens, ca preocupare umană tradiţională, atât la nivel individual, cât şi, mai ales, la nivel macrosocial, denotă un vădit caracter reactiv. Preocuparea pentru securitate ca fenomen şi ca stare de echilibru sistemic durabil, apare concomitent cu conştientizarea pericolelor şi/sau a ameninţărilor de diferite tipuri, de origine fie intrasistemică sau extrasistemică, provocate de diverse erori şi inexactităţi ce ţin de sistematizarea, coagularea ideatică sau articularea scopului, metodelor şi căi¬ lor sau instrumentelor la care se recurge în vederea atingerii obiectivului vizat. Potrivit numeroaselor surse, Biosecuritatea capătă multiple sensuri şi înţelesuri funcţionale, în dependenţă de abordarea praxiologică şi teoretică a perturbaţiilor ca¬ tastrofale din biosferă în perioada contemporană. Astfel că organizaţiile regionale şi internaţionale tind să definească acest concept drept totalitate de măsuri luate pentru a reduce sau elimina riscurile potenţiale ce pot apărea ca o consecinţă a utilizării organis melor modificate genetic, care ar putea avea efecte adverse asupra sănătăţii umane şi asupra conservării şi utilizării durabile a diversităţii biologice. Pe de altă parte, biosecuritatea apare că rezultat al eforturilor de reducere sau eliminare a riscurilor potenţiale care pot apărea ca o consecinţă a utilizării biotehnologiei moderne şi a produselor bioindustriale. Majoritatea convenţiilor internaţionale, ca elemente ale sistemului mondial şi re¬ gional de cooperare privind biosecuritatea, vin să contribuie la asigurarea unui nivel adecvat de protecţie pentru siguranţa transferului, manipulării şi utilizării OVMG (organisme vii modificate genetic), care deţin o combinaţie de material genetic, obţinută prin intermediul biotehnologiei moderne, capabile de reproducere şi / sau multiplicare şi care ar putea avea efecte nefaste asupra conservării şi utilizării durabile a diversităţii biologice, ţinându-se cont de pericolele şi riscurile pe care le pot prezenta pentru sănătatea umană, inclusiv în condiţiile transferului transfrontalier neautorizat al acestora. Nevoia de biosecuritate în perioada contemporană, este generată de numeroasele pericole şi ameninţări pentru viaţa umană sau pentru echilibrul biosferei. Biotehnologia modernă a apărut relativ recent şi poate conţine unele necunoscute în privinţa interacţiunii dintre OVMG şi mediul înconjurător. La fel, eventualele efecte negative asupra diversităţii biologice şi potenţialele pericole pentru sănătatea umană constituie subiecte controversate în prezent. Astfel, există riscul apariţiei unui impact negativ şi destabilizant al noilor biotehnologii asupra unor elemente din faună sau floră sau asupra mediului înconjurător în totalitate. Există îngrijorări reale ale specialiştilor care vizează comportamentul unor OVMG pentru a nu deveni specii invazive sau care periclitează stabilitatea materialului genetic nou format. Pericolul apariţiei unor maladii incurabile şi pandemice, ce pot ameninţa cu dispariţia întreaga specie umană, de asemenea fac parte din lista subiectelor de preocupare a savanţilor din domeniul biosecurităţii. Înconjurată de numeroase ameninţări la adresa securităţii sale, societatea umană, în plină criză pluridimensională se arată organic preocupată pentru realizarea eficientă a unei supravieţuiri durabile a omenirii într-un context noosferic, obiectiv pentru care se impune imperativ adaptarea problematicii biosecurităţii la necesităţile şi provocările stringente ale societăţii contemporane şi subordonarea preocupărilor pentru asigurarea biosecurităţii, scopului suprem - supravieţuirea calitativă a omului diverselor crize fără de precedent în istoria umanităţii. În acest context, biosferocentrismul ca paradig¬ mă fundamentală bioetică, vine să propună în ecuaţia edificării noosferice noi soluţii viabile şi să contribuie la stabilizarea vectorului dezvoltaţional în sfera optimizării ati¬ tudinii morale faţă de vietate, de biosferă, incluzând şi condiţiile, mediul optim pentru existenţa vieţii pe Terra. Totodată, şi sistemul politic naţional şi internaţional, în faza depăşirii crizelor, în corelaţie cu provocările şi ameninţările la adresa biosecurităţii globale, capătă noi valenţe şi funcţii, în condiţiile când organismele internaţionale, sprijinite de structurile naţionale de stat, sunt nevoite să se confrunte cu intensificarea dinamicii evoluţiei aliniare a echilibrului mondial, în calea atingerii stadiului durabil şi noosferic în dezvoltarea sociumului.