Demersul științific promovează o ipoteză inedită, conform căreia învolburarea și consolidarea „renașterii etnice” în ex-URSS și țările socialiste, se explică prin schimbarea paradigmei identitare. Or, procesul revendicării genezei etnice în defavoarea sloganului „poporul sovietic” s-a soldat cu mutațiile ideatico-estetice de mare anvergură prin care și-au dat concursul universurile etnoculturale prea puțin valorificate în singularitatea lor filosofică și artistică. Pe parcursul inițierii perseverente în problema științifică anunțată, s-a constatat situația dezastruoasă la ambele compartimente: cel al dimensiunii identitare a artei și cel al ponderii socioculturale a „renașterii etnice”. Necesitatea stringentă a demonstrării cosubstanțialității ambelor fenomene a impus elaborarea unei strategii eficiente a contextualizării obiectului de studiu: atât pe orizontală (istoria, filosofia secolului XX, antropologia, psihologia, cinematografia universală) cât și pe verticală (filosofia culturii românești, școlile cinematografice din estul european, discursurile filmice exponențiale din ex-republicile sovietice). Conturarea succintă a contextelor enunțate este succedată de selectarea și ierarhizarea complexelor mitogenetice, arhetipurilor, simbolurilor, dar și obsesiilor „sufletului ancestral”.

The scientific article promotes a unique hypothesis, according to which the turmoil and consolidation of the “ethnic renaissance” in the former USSR and socialist countries, is explained by changing the identity paradigm. However, the process of claiming ethnic genesis against the slogan “Soviet people” resulted in large-scale ideationalaesthetic mutations through which ethnocultural universes that were under-valorized in their philosophical and artistic singularity competed. During the persevering initiation into the announced scientific issue, a disastrous situation was found in both compartments: that of the identity dimension of art and that of the sociocultural share of the “ethnic renaissance”. The urgent need to demonstrate the consubstantiality of both phenomena required the development of an effective strategy for contextualizing the object of study: both horizontally (history, philosophy of the twentieth century, anthropology, psychology, world cinema) and vertically (philosophy of Romanian culture, Eastern European film schools, exponential film discourses from the former Soviet republics). The brief outlining of the enunciated contexts is succeeded by the selection and hierarchy of mytho-genetic complexes, archetypes, symbols, but also the obsessions of the “ancestral soul”.