Problematica anghelologică se constituie ca fiind una dintre cele mai controversate teme ale cercetării biblice. Deseori minimalizată sau chiar, uneori ignorată, prezenţa Sfinţilor Îngeri în aspectele revelate cunoaşte o reală importanţă, prin rolul pe care îl au Sfinţii Îngeri în slujirea kerigmatică faţă de Sfânta Treime şi faţă de om [5]. Lucrarea însumează o serie de episoade care descriu linia anghelologia a Sfintei Scripturi, accentul fiind pus pe latura neo-testamentară [2]. Rostirea îngerilor descoperă cunoştinţa tainei Mântuitorului [3]. Ei sunt slujitori ai oamenilor spre Iisus, paradigme ale Eshatonului. Coborârea şi urcarea nu reprezintă doar o exemplificare alegorică, ci mai ales una structurală: dubla acţiune de urcare şi coborâre este o dublă slujire: a Creatorului şi a Creaţiei [1]. Descoperirea îngerilor în cadrul Sfintei Scripturi, menţinerea lor în cadrul Sfintei Tradiţii, rezumă faptul la o păstrare a elementului anghelologic în cadrul credinţei creştine [4]. Necesitatea tot mai vitală pentru un discurs anghelologic, în cadrul pluralismului de credinţe şi ideologii din perimetrul societăţii moderne, se arată ca un fapt stringent pentru păstrarea echilibrului într-o perioadă istorică marcată de secularism, şi se constituie ca un răspuns dat de către mediul biblic în faţa unui nihilism tot mai pronunţat.