Autorul fundamentează necesitatea ajustării programelor de educație estetică/ muzicală/ artistică/ culturologică universitară și preuniversitară din Republica Moldova la noile paradigme euristice privind diversitatea tradițiilor muzicale populare în societatea contemporană, fenomen ce dezvăluie o dimensiune hegemonică în traiectul evoluției identităților culturale moderne. Axarea pe viziunile, conceptele și „preceptele” gnoseologice vechi, caracterizate de reminiscența unui patos romantic și idealizant privind cultura, moștenirea, tradiția muzicală folclorică nu mai validează astăzi un instrument eficace în cunoașterea, înțelegerea și explicarea practicilor, proceselor, comportamentelor, valorilor și principiilor sociale actuale, încorporate în vastul domeniu de creativitate umană, acreditat și cunoscut publicului larg sub eticheta de „muzică populară”. În consens cu tendințele etnomuzicologiei occidentale, care urmărește îndeaproape evoluția proceselor culturale în societățile contemporane, propunem spre discuție și eventuală asimilare în programele educaționale de specialitate a unui sistem de departajare a culturii muzicale populare pe patru nivele, nișe, platforme de funcționare socială în contemporaneitate: 1) muzica tradițională, orală, lăutărească, promovată în mediul vernacular al comunităților; 2) muzica folclorică sau folcloristică, promovată în scenă de colectivele etnofolclorice, sub egida specialiștilor, deseori în mediul urban; 3) muzica neo-tradițională, promovată de orchestrele de muzică populară, standardizate, instituționalizate de stat, larg promovată de mass media; 4) muzica populară modernă cosmopolită, promovată de formațiile folk, pop, rock, etno-pop, etno-folk, jazz-folk etc., în care elementul național este promovat cu aportul noilor tehnologii electroacustice. Fiecare nivel de proiecție socială a culturii muzicale populare presupune modele, practici, stiluri, principii și resurse specifice de afirmare a identității naționale în contextul globalității culturale moderne.