Acţiunea nanoparticulelor de Fe0 şi Fe3O4 asupra creşterii celulelor bacteriene Rhodococcus rhodochrous CNMN-Ac-05
Close
Articolul precedent
Articolul urmator
527 6
Ultima descărcare din IBN:
2022-06-20 12:23
Căutarea după subiecte
similare conform CZU
579.61:631.4:57.08 (1)
Applied microbiology (376)
Soil science. Pedology. Soil research (732)
Biological techniques, experimental methods and equipment in general (200)
SM ISO690:2012
COTOMAN (VOINESCU), Alina. Acţiunea nanoparticulelor de Fe0 şi Fe3O4 asupra creşterii celulelor bacteriene Rhodococcus rhodochrous CNMN-Ac-05. In: Viitorul ne aparţine, Ed. 10, 20 mai 2020, Chişinău. Chişinău: Tipogr. "Biotehdesign", 2020, Ediţia 10, T, p. 20. ISBN 978-9975-3389-4-3.
EXPORT metadate:
Google Scholar
Crossref
CERIF

DataCite
Dublin Core
Viitorul ne aparţine
Ediţia 10, T, 2020
Conferința "Viitorul ne aparţine"
10, Chişinău, Moldova, 20 mai 2020

Acţiunea nanoparticulelor de Fe0 şi Fe3O4 asupra creşterii celulelor bacteriene Rhodococcus rhodochrous CNMN-Ac-05

CZU: 579.61:631.4:57.08

Pag. 20-20

Cotoman (Voinescu) Alina
 
Universitatea de Stat „Dimitrie Cantemir”
 
 
Disponibil în IBN: 22 noiembrie 2020


Rezumat

În ultimii ani, în Republica Moldova, соnfоrm dаtеlоr Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, utilizarea pesticidelor în аgriсultura țării s-a rеdus substanţial, începând cu anul 2000, însă, există o problemă a poluării solurilor în jurul fostelor depozite de pesticide. Bacteriile posedă potențial suficient pentru degradarea poluanților, dacă li se oferă condițiile și nutrienții corespunzători. Este necesară studierea mai avansată şi detaliată a tuturor proceselor ce se pot implica în creşterea celulelor bacteriene, permiţând astfel procesul de bioremediere a solului contaminat cu pesticide, deoarece prin această metodă de depoluare se degradează complet sau parţial poluanţii, ducând la formarea unor compuşi netoxici atât pentru mediu, cât şi pentru organismul uman. Capacitatea a nanoparticulelor de fier de a media reacțiile de oxidoreducere, permite utilizarea lor în calitate de destructori de pesticide organoclorurate, pentru decontaminarea solurilor, îndelung poluate cu poluanţi organici persistenţi (POPs). În baza celor expuse mai sus, scopul lucrărilor a fost determinarea acţiunii nanoparticulelor de fier asupra creşterii celulelor bacteriene Rhodococcus rhodochrous CNMN-Ac-05. În calitate de obiect de cercetare a fost tulpina Rhodococcus rhodochrous CNMN-Ac-05, depozitată în Colecţia Naţională de Microorganisme Nepatogene al Institutului de Microbiologie şi Biotehnologie, destructor al poluanţilor organici persistenţi în medii contaminate şi al poluanţilor benzotiazolici. Nanoparticule de fier zerovalent (Fe0 ) și de oxid de fier (II, III) (Fe3O4, magnetită), testate în experiment, au fost sintetizate în Laboratorul Structuri cu Corp Solid al Institutului de Inginerie Electronică şi Nanotehnologii “D. Ghiţu”, prin metoda coprecipitării în prezenţa polimerului poli-N-vinilpirolidonă (PVP), utilizat ca stabilizator. Nanoparticulele de Fe0 şi Fe3O4 erau utilizate sub formă de soluţie coloidală, în concentraţie de la 1 mg/L până la 100 mg/L. După 24 ore de cultivare în condiţii de agitare continuă, concentraţia bacteriilor (UFC/mL) a fost determinată prin numărarea coloniilor crescute în cutii Petri pe mediul agarizat TS în ziua a 4-a. În urma acţiunii nanoparticulelor Fe0 şi Fe3O4 asupra celulelor de Rhodococcus rhodochrous CNMN-Ac-05, am determinat că nanoparticulele de Fe3O4, în concentraţie de 1-25 mg/L stimulează creşterea celulelor bacteriene, iar nanoparticulele Fe0 , în concentraţiile 10-100 mg/L, inhibă creşterea celulelor bacteriene.