Este dificil de scris istoria unei literaturi naționale, ca artă, fără a se face referire la originile ei, la evoluția ei, deoarece orice dezvoltare națională a artei literare prezintă o problemă pe care istoricii nu își pot permite să o ignore. Literatura basarabeană s-a scris astfel cu urletul sufocat al suferinței, cu lacrima tremurândă a înstrăinării, cu sângele picurând din unghiile răstignirii, cu gemetul surd al jalei dorului de necontestat, romanul fiind, în spațiul literar al Basarabiei, un adevărat avis rara. Romanul basarabean este o revelație naturală, în ordinea cotidianului obișnuit, căreia soarele blând, zumzetul discret al umbrelor întunericului cu lumină, adaugă magie.

It is difficult to write the history of a national literature, as art, without referring to its origins, to its evolution, because any national development of literary art presents a problem that the historians cannot afford to ignore. Bessarabian literature was thus written with the muffled wail of suffering, with the trembling tear of alienation, with the dripping blood from the nails of the crucifixion, with the deaf groan of the mourning of unquenchable longing, the novel being, in the literary space of Bessarabia, a true avis rara. The Bessarabian novel is a natural revelation, in the order of the ordinary everyday, to which the gentle sunset, the discreet humming of the shadows of darkness with light, adds magic.