În problemele actuale, care stau la ordinea zilei privitor la crearea soiurilor şi hibrizilor înalt productive un loc important îi revine studierii şi utilizării metodelor simple de analiză şi evaluare a materialului iniţial a genotipurilor de tomate după rezistenţa lor la un şir de factori nefavorabili ai mediului ambiant, care influenţează negativ asupra productivităţii plantelor. Cercetările noastre se axează pe posibilitatea creării unor fondaluri artificiale, care în condiţii de laborator în mod artificial modelează acţiunea unor asemenea factori cadeficitul hidricşi temperaturile înalte . În studiu au fost incluse 14 genotipuri de tomate. La momentul înfloririi a fost colectat polenul genotipurilor respective şi amplasat pe fond stresant cu conţinut de osmotic (sorbit în trei concentraţii de 8%, 50%, 85%), care modelează seceta.Martor a servit polenul uscat. La microscop în camera elaborată special au fost determinate dimensiunile grăuncioarelor de polen în unităţi condiţionale de microni pe fiecare fond artificial. După coraportul proba/martor s-a stabilit capacitatea de reţinere a umidităţii şi puterea de absorbţie a apei la genotipurile de tomate studiate. Pe baza datelor obţinute s-a calculat perimetrul grăunciorului de polen. Acest indiciu variază în dependenţă de presiunea osmoticăa grăunciorului de polen.În aşa mod a fost efectuată diferenţierea genotipurilor după capacitatea de reţinere şi puterea de absorbţie a apei. Datele obţinute au fost prelucrate la calculator cu ajutorul programului «STATGRAF», versiunea 5.1. Analiza dispersională bifactorială denotă, că asupra perimetrului grăunciorului de polen o influenţă considerabilă o exercită soluţia de sorbit cu valoarea de 76%, însă cota valorică a genotipului este de patru ori mai mica – 19%. Rezultatele obţinute au demonstrat o variabilitate semnificativă după capacitatea de absorbţie a apeişi după acest criteriu genotipurile au fost divizate în grupe de rezistenţă la secetă. Formele Rio-Grandeşi Apelsin au manifestat cea mai înaltă capacitate de absorbţie de 91% şi 79% corespunzător, formele 8,9,10,11,13 o capacitate medie, dar genotipurile 1,2,3,4,12 au manifestat cea mai mică capacitate de absorbţie şi reţinere a apei cuprinsă între 63%-55%. Aşadar, acţiunea stresului osmotic condiţionată de sorbit, care modelează seceta a permis diferenţierea şi selectarea genotipurilor cu caractere valoroase. Evaluarea acţiunii complexe a temperaturilor înalte asupra polenului după un set de caractere la şase hibrizi a generaţiei F2 de tomate a demonstrat diferenţe semnificative privitor la viteza de germinare şi creştere a polenului şi tuburilor polinice pe fond stresant.Contribuţia principală asupra variabilităţii rezistenţei polenului îi revine interacţiunii factorilor genotip şi temperatură ce constituie 46%, aportul genotipului este de 27%, durata acţiunii termice – 6%. Formele C-70 x Victorina, Veneţ x Nistru şi Veneţ x Victorina s-au evidenţiat prin valorile înalte ale indicilor studiaţi.Au fost determinate legături de corelare pozitive înalte între viabilitatea polenului şi lungimea tuburilor polinice la Rio-Grande x Nistru şi Rio-Grande x Victorina r2=0,72; Rio-Grande x Victorina şi C-70 x Nistru r2=0,87. S-au stabilit legături de corelare înalte între rezistenţa polenului şi rezistenţa tuburilor polinice, aşadar între hibrizii Veneţ x Nistru şi C-70 x Nistru r2=0,92; Rio-Grande x Nistru şi Rio x Grande Victorina r2=0,88; Între genotipurile Rio-Grande x Nistru şi Veneţ x Nistru r2=0,64; Rio-Grande x Nistru şi Rio-Grande x Nistru r2=0,61, care manifestă legături de corelare medii. Legăturile de corelare pozitive denotă despre posibilitatea de evaluare autentică a hibrizilor după criteriile polenului. Investigarea genotipurilor de tomate după manifestarea indicilor de absorbţie şi capacităţii de reţinere a apei şi anume concentraţia de 85% de soluţie de sorbit a permis diferenţierea lor veridica după rezistenţa la secetă. Au fost evidenţiate genotipurile cu rezistenţă înaltă şi joasă faţă de acest indiciu. Deci, totalizând rezultatele studiului putem concluziona, că tehnicile de evaluare a rezistenţei polenului de tomate la factorii abiotici permit selectarea formelor şi genotipurilor valoroase pentru utilizarea lor ulterioară în programele ameliorative în scopul obţinerii soiurilor şi hibrizilor cu o productivitate înaltă.