Problema drepturilor omului a preocupat încă gânditorii antici: Platon, Aristotel, Cicero care prin studiile şi poziţiile lor au fondat şcoala dreptului naturalaledrepturiloromului. Concepţiile şcolii naturaliste şi-au regăsit oglindirea şi în lucrările multor filosofi şi luminişti, printre care J.Lock, J.-J. Rouseau. Aşa englezul J.Lock menţiona că omul în stare de natură este o fiinţă „rezonabilă şi liberă, dornică să trăiască în bine. Pentru aceasta, el renunţă voluntar, prin contract, la unele din pretenţiile şi prerogativele lui în favoarea statului, care, la rândul său, îi datorează respect şi protecţie” (Lock J. Deuxième traité du Gouvernement Civil, p.77). Cu alte cuvinte tot omul administrându-şi drepturile naturale a fondatstatulcainstituţiechematăsă-iasigurerespectşiprotecţie. Iluministul francez, de origine elveţiană J.-J. Rouseau a mers mai departe identificând semnificaţia şi valoarea drepturilor omului ca fiinţă umană subliniind că „Drepturile omului sunt daruri ale naturii de care nimeni nu se poate atinge nici într-un fel” (Rouseau J.J. Discurs asupra originii şi fundamentelor inegalităţii dintre oameni. Bucureşti: Editura Ştiinţifică, 1958, p.145-146). Însă, practica unor state au realizat o politică contrară acestor obiectivităţi naturale, soldându-se cu două războaie mondiale care tocmai au negattotalmentedrepturilenaturalealeomuluişi,înprimulrând laviaţă. Tocmai tragedia umană a ridicat problema drepturilor şi libertăţilor omului la un domeniu cardinal în preocuparea fiecărui stat în parte, precum şi alcomunităţiiumaneregionaleşiinternaţionale. Mai mult ca atât, acest domeniu a devenit, de asemenea adevărul „că edificiul constituţional al oricărei ţări este, cu siguranţă, sortit prăbuşirii dacă principala coloană de susţinere a acestuia – drepturile şi libertăţile omului şi cetăţeanului–nuesterealăşidurabilă.Indubitabil, dinamica istoriei umanităţii sugerează forma de mişcare a unui bumerang: totul pleacă de la om şi revine la el, în folosul sau împotriva lui. Omul este reperul axiologic cardinal al oricărui sistem juridic” (Deleanu Ion, Drept constituţional şi instituţii politice. Tratat. Bucureşti: Europa Nova, 1996,vol.II,p.115). Ca rezultat al acestor preocupări ne servesc: Declaraţia Universală a drepturilor Omului, Adoptată şi proclamată de Adunarea Generală a ONU prin Rezoluţia 217 A(III) din 10 decembrie 1948; Pactul Internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale din 16 decembrie 1966 şi Pactul Internaţional cu privire la drepturile civile şi politice din 16 decembrie 1966, adoptate şi deschise spre semnare de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite la 16 decembrie 1966 prin Rezoluţia 2200A (KBI), (Publicate în ediţia oficială „Tratate internaţionale”, 1998, vol.1, respectiv.p.11, p.18; p.30). Toate aceste trei documente prin Hotărârea parlamentului nr.217-XII din 28 iulie 1990 (DeclaraţiadeIndependenţăaRepubliciiMoldova). Republica Moldova a fost consecventă în tratarea şi reglementarea juridică a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Argument grăitor serveşte: 1) Declaraţia de Independenţă a republicii Moldova prin care s-a garantat exercitarea drepturilor sociale, economice, culturale şi a libertăţilor politice ale cetăţenilor Republicii Moldova; 2) Constituţia Republicii Moldova, adoptată la29 iulie 1994şiintratăînvigoarela29 augustaceluiaşian. Întreaga palitră atât a drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale ale omului cât şi principiile de asigurare a lor şi-au găsit reglementarea în art.art.15-59, TitlulIIdinConstituţiasubtitlulenunţat. Pe lângă aceasta a fost instituită o nouă instituţie – Curtea Constituţională – unica autoritate de jurisdicţie constituţională în Republica Moldova, învestită şi cu funcţia de garant al responsabilităţii statului faţă de cetăţean (art.134 alin.(3) din Constituţie). Prevederile constituţionale au fost dezvoltate în Legea cu privire la Curtea Constituţională (Legea cu privire la Curtea Constituţională nr.317-XIII din 13.12.1994. În: Monitorul official al RepubliciiMoldova,nr.8din07.02.95art.86). Urmând cursul european de asigurare a respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale Parlamentul Republicii Moldova ratifică Convenţia Europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale din 04.11.1950. Ratificată prin Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova nr.1298-XIII din 24.07.97 (publicată în ediţia oficială „Tratate internaţionale”, 1998,vol.1,p.341). Pe această cale cetăţenii Republicii Moldova au dobândit un nou instrument regional de asigurare a protecţiei drepturilor şi libertăţilor fundamentale,cuaccesulliberlaCurteaEuropeanăaDrepturilorOmului. Totodată în republică, tot în aceste scopuri de asigurare şi protecţie a drepturilor omului se instituie o nouă instituţie – Avocatul Poporului (iniţial avocatul parlamentului), instituţie care din 2018 a fost ridicată la nivelul constituţional (Legea cu privire la avocaţii parlamentari, nr.1349-XIII din 17 octombrie 1997. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.82-83 din 11 decembrie1997,art.31). Aşa stau lucrurile la capitolul instrumente internaţionale, regionale şi naţionale, precum şi a instituţiilor antrenate în procesul garantării şi protecţiei juridiceadrepturilorşilibertăţilorfundamentalecetăţeneşti. Un rol aparte în acest domeniu le revine ONG-lor, societăţii civile, preocupate de drepturile şi libertăţile fundamentale în egală măsură la propagarea şi protecţia lor. Nu sunt în afara procesului democratic nici mijloacele mass-media. Cu toate acestea peste un milion de cetăţeni ai Republicii Moldova au emigrat peste hotare pentru un loc de lucru care să asigure un nivel de trai decent lor şi familiilor. Curtea Europeană a Drepturilor Omului continuă să examineze nenumărate cereri ce denotă încălcarea în masă a drepturilor şi libertăţilor fundamentale în Republica Moldova. Cu toate că unele instituţii funcţionează în limitele competenţelor, întrebarea firească este de a şti pricina acestui fenomen, decalajul dintre reglementările juridice şi situaţieidefactocudrepturileomului. Realitateanesugereazăcâtevaconcluziiconcludenteînacestcapitol: - Atât Parlamentul cât şi Guvernul s-a detaşat de obligaţia de a crea condiţii reale şi durabile ale locurilor de muncă cu salariul respectiv pentru a crea untraidecentangajaţilorpersonalcâtşiafamiliilorlor. - Curtea Constituţională precum şi sistemul judecătoresc practic nu contribuie, pe de o parte, ca instituţiile statului să-şi realizeze atribuţiile în domeniu iar, pe de altă parte, nici ele nu au devenit un adevărat „centru” degarantalrespectăriidrepturilorşilibertăţilorfundamentalecetăţeneşti. - Mass-media, practic, în ansamblu nu reflectă situaţia reală în care se află instituţiadrepturilorşilibertăţilorfundamentale. - Toateacesteaînansamblu au generatlipsadeinteres din parteacetăţenilor, apariţia lor faţă de drepturile şi libertăţile fundamentale, nesiguranţa întrunviitormaioptimistşisigur. Înacesteîmprejurăriseimpunecucertitudine: 1. Revigorarea activităţii mijloacelor mass-media pe problema asigurării respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale, activitate ce va impune instituţiilestatalesă-şirealizezeobligaţiileconstituţionale. 2. ONG-le să devină cureaua de transmisie dintre societatea civilă şi instituţiile statului, contribuind astfel şi la efectele instituţiei Avocatul Poporului. 3. Intelectualitatea şi doctrinarii în domeniu să propage cât mai larg siguranţa şi oportunitatea cunoaşterii, acceptării, implementării şi asigurării în practică a drepturilor şi libertăţilor fundamentale garantate pe plan internaţional,regionalşinaţional.