Studierea activităţii iluministe a mitropolitului Gavriil BănulescuBodoni constituie o problemă actuală prin faptul că ne permite să înţelegem mai profund noile schimbări ce au intervenit în viaţa spirituală a Basarabiei după anexarea ei la Imperiul Rus, inclusiv a rolului care i-a revenit mitropolitului în cadrul acestui proces. Personalitatea mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni este tratată controversat atât în istoriografia modernă, cât şi în cea contemporană. Nepunând în discuţie aceste viziuni controversate, vom încerca să evidenţiem rolul mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni în instituirea Seminarului Teologic din Chişinău, şi în special aportul lui în păstrarea limbii române ca limbă de instruire în cadrul Seminarului. La 31 ianuarie 1813 în Chişinău, datorită intervenţiei mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni, se deschide prima şcoală sub dominaţie rusească – Seminarul Teologic. Acesta era destinat copiilor de preoţi şi laici. Fiind cunoscut cu situaţia existentă în Basarabia, în numărul obiectelor predate este introdusă şi limba română/moldovenească. În raportul mitropolitului către sf. Sinod, acesta scrie: „Din limbi să se înveţe în primul rând şi neapărat limba rusească, ca limbă predominantă, cea naţională moldovenească cu scopul ca cei ce o învaţă să poată propovădui Cuvântul lui Dumnezeu şi buna morală şi cea latină fiindcă din ea se trage şi se poate îmbogăţi această limbă naţională, iar cea greacă ca o limbă în care sunt scrise dogmele şi învăţătura legii creştine, iar celelalte se vor studia după cum se va găsi de cuviinţă”. Alcătuirea programului de studiu a fost încredinţată primului rector al Seminarului Petru Kuniţki. Conform proiectului de program aprobat la 25 ianuarie 1813 de către episcopul de Tighina, Dimitrie Sulima, în clasa I şi a II-a limba moldovenească se preda de 3 ori pe săptămână, câte 2 ore la rând; în afară de aceste ore, profesorul era obligat să facă câte 2 ore de două ori pe săptămână şi exerciţii, în aceeaşi limbă (română). Pentru a ne face o imagine cât mai clară, vom vedea că rectorul Petru Kuniţki a programat 22 de ore pe săptămână pentru studierea limbii moldoveneşti în ambele clase, 20 de ore pentru limba greacă, 18 ore pentru limbile rusă şi latină şi câte 10 ore pentru aritmetică. Totodată, profesorii Seminarului foloseau limba română şi la predarea celorlalte obiecte, întrucât elevii seminarului nu cunoşteau limba rusă, mai ales că şi cărţile de latină şi cele de limbă greacă se procurau din Bucovina, iar pentru limba rusească se tipărea în 1819 cunoscuta lucrare Scurta gramatică de tălmăcire în limba moldovenească pentru ucenicii seminariei şi ale altor şcoale din Basarabia. Deci chiar şi limba rusă se preda româneşte în primii ani de funcţionare a Seminarului. Tot despre faptul că limba română era parte din programul de instruire vorbesc şi zilele de onomastică a mitropolitului, un fel de concurs unde se citeau versuri alcătuite şi se rosteau cuvântări ocazionale (2 din 1814, 1817). De asemenea, elevii cursurilor superioare erau obligaţi să alcătuiască predici în limba română şi să le rostească în bisericile din Chişinău, exerciţii necesare pentru viitorii preoţi şi parohi moldoveni. Toate acestea demonstrau şi atitudinea pozitivă a mitropolitului faţă de limba naţională. Dar care totuşi era situaţia limbii române în alte şcoli sau instituţii de stat sau chiar în biserică? Trebuie să menţionăm şi următorul fapt – corespondenţa bisericească până în anii 1870 s-a făcut în două limbi: limba românească era folosită de rând cu cea de stat, rusă. Ca argument este şi realizarea corespondenţei în Consiliu în ambele limbi, circularele mitropolitului şi arhiepiscopului se emiteau în două limbi, precum şi actele oficiale ale protopopiilor, ba mai mult, documentele tipărite în română apar chiar şi la Petersburg. Ca exemplu ne servesc două cărţi cu privire la legea din 19 februarie 1861 privind reforma agrară în Rusia şi Manifestul împăratului Alexandru al II-lea la 1877, când a fost declarat război Turciei. Deci limba naţională – română a fost parte a programului de studiu din cadrul Seminarului Teologic din Chişinău. Ea se utiliza paralel cu cea de stat – rusească. Multe documente au fost scrise în română nu doar în biserică, ci şi în alte domenii, inclusiv cele trimise din Rusia. Mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni a plăsmuit Eparhia Chişinăului şi a Hotinului după propriul proiect, dar ca parte integrantă a Bisericii Ortodoxe Ruse, căutând să păstreze, cât a fost posibil, fiinţa naţională şi „legea strămoşească”. Tipografia şi Seminarul Teologic din Chişinău au jucat un rol important până în 1918 în promovarea spiritualităţii creşti-ortoze, numită pepinieră de preoţi şi laici de mare calitate, din care au ieşit oameni mari ai Basarabiei, inclusiv cei care au făcut Unirea la 1918: poetul limbii noastre – Alexei Mateevici, Alexandru Plămădeală, Gurie Grosu ş.a. Cu toate că s-a polemizat mult asupra activităţii personalităţii mitropolitului Bănulescu-Bodoni, totuşi mai rămâne loc pentru cercetare. Incontestabil rămâne faptul că Gavriil Bănulescu-Bodoni a activat şi s-a constituit ca personalitate în condiţii deosebite, care s-au reflectat asupra orientării lui politice. Mitropolitul a făcut prea multe pentru binele şi istoria acestui neam ca să-l învinuim de închinare şi plagiere a obiceiurilor ruseşti. El a încercat să împace stăpânirea politică a ruşilor cu cea bisericească a românilor.