În credințele populare românești, Moartea, confundată deseori cu Holera sau Ciuma, făcea parte din duhurile nevăzute, „deși există credința că, înainte vreme, aceasta putea fi văzută”. În imaginarul colectiv Holera, la fel ca și Ciuma, putea să apară „în ipostaze antropomorfe, de obicei feminine, precum toate bolile năprasnice” cu care era confundată Moartea. În popor se credea că cholera sau holera „dă rar peste om, dar când dă, apoi curăță multe vieți”. În Moldova a circulat o legendă în care Holera este personificată, având un chip hidos. Se spune că într-o seară de vară, un gospodar stătea la masă cu ai lui. De poartă s-a apropiat „o babă despletită și urâtă”, cerând „să fie poftită la masă”. Baba a spus că ea este Holera și a venit să ia sufletele sătenilor, dar celor care o vor primi la masă nu le va face nimic. Gospodarul o primi la masă, iar peste câteva zile după plecarea babei „satul a fost pustiit, dar și casa gospodarului a fost atinsă” de molimă. Simptomatologia bolii se manifestă prin „dureri strașnice la stomac”, bolnavul „se încârligă, are treapăd și varsă întrʼuna”. Relevant este faptul că în fața holerei medicina magică este ineficientă, deoarece boala vine „la om prea repede, nu se descântă, ci i se face bolnavului în pripă oblojeli pentru stomac și i se dă de băut rachiuri tari”. În Bucovina, femeile preparau o zeamă din planta medicală holera (Xanthium spinosum), care era smulsă din pământ cu tot cu rădăcină și fiartă „întrʼo oală cu apă”. Zeama rezultată era băută de bolnavi, iar conform convingerilor locale, mulți dintre suferinzi se vindecau după administrarea acestui leac. Într-o cantitate mai mare aceste plante erau smulse și fierte, zeama fiind turnată într-o putină în care era scăldat bolnavul de holeră, după care, de cele mai multe ori, se vindeca.