În textele moștenite de la trușeneanul Gheorghe Madan se sesizează un mare accent pe odihna și distracțiile din duminicile și zilele de sărbătoare din sec. XIX-XX. Ori după o săptămână grea și istovitoare la munca câmpului reîncărcarea cu putere și socializarea oamenilor nu era alta decât aceea de a se aduna toți împreună în centrul satului, după ce se întorceau de la biserică, acolo unde trebuiau mai întâi să mulțumească cu colaci și bucate mai alese, pentru toate câte le-au avut și isprăvit într-o săptămână. După o mulțumire cuviincioasă puteau îndrăzni să ceară spor și alte prididiri pentru săptămâna care urma să înceapă. “Duminica se hârjoneau flăcăii: se trânteau, se blenduiau, se jucau de-a mingea halca, de-a buhaiul, cântau din tilinci, din buciume și trăgeau cu arcul, ca să vadă a cui săgeată zboară mai sus sau mai departe. Seara se jucau coplejii mai mici: de-a mijatca, de-a harbujii ori băteau ciocârlia. Jocurile băiețești: de-a găgiulița, de-a răschitorul, de-a mijatca, de-a baba oarba, de-a baba oarba, de-a paiul, de-a săritura, de-a rânza întoarsă,de-a biciul, de-a țurca, de-a mingea în țarc, de-a roata și de-a zălogul. Iar la trântă, se trânteau cu toții, își măsurau puterile de la mic și pân la mare cu: trânta dreaptă, trânta cu piedică, pentru cei mai iscusiți se punea trânta ciobănească cu adusul și urcatul peste cap.” „La sărbătorile cele mari: Paștile, Sfântul Gheorghe, Ispasul, Duminica Mare, pe acestea medeanii se făceau jocuri cu lăutari, din scripcă, din cobză și scrânciob cu roata, ca să se deie lumea huța-mprejur. Pe la chindii se prindeau și însurățeii.” Cei pentru care biserica era prilej doar de ritualuri și taine pentru cele trebuincioase își făceau rostul la târgurile din zona lor. Iar acolo distracțiile, petrecerile și chefurile erau în toi de la puțin după răsăritul soarelui. De altminteri vânzările și negoțurile erau mai cu spor și mai prielnice la chef și voie bună. „Veselie cu cântece, cu chiote și jocuri în toate părțile.”