Pavel Boian, născut la 7 aprilie 1938, este singurul supravieţuitor al deportărilor din anul 1949 din satul Carahasani, raionul Ştefan Vodă, exilat în reg. Kurgan, sovhozul Elansk, secţia nr. 2, URSS. Menţionăm că din localitatea Carahasani au fost deportaţi, în cadrul operaţiei „Iug”, 82 de persoane. Soarta lui P. Boian este indisolubil legată de locul său de baştină. Tradiţional, satul Carahasani a fost unul centrat în perimetrul concurenţei dintre gospodari, fiind o localitate cu oameni ancoraţi în muncile agricole, având şi o anumită autonomie în gestionarea gospodăriei. Amplasamentul, ocupaţiile, construcţiile de zid vorbesc despre elementele increate ale locuitorilor acestei localităţi. Din Carahasani, neamul Boian a deţinut o moară de vânt, printre care la 1924 în localitate erau 11 la număr. Printre proprietari se înscriau: Gavril Boian, Grigore Boian, Luchian Boian, Manuil Boian, Nichifor Boian, Nichita Boian, Ana Horobei, Ignat Hotca, Evdochia Mazare, Călin Onofriescu, Gh. Roşca. În contextul deportărilor din anii 1941 şi 1949, majoritatea deţinătorilor de mori din Carahasani au avut de suferit. Cu alte cuvinte, destinul lui Pavel Boian, descendent dintr-o familie cu tradiţii bogate, specializată în ramura morăritului, a fost profund marcat de schimbările sociopolitice radicale survenite în urma celui de-al Doilea Război Mondial. Biografia lui Pavel Boian se intersectează cu cea a spaţiului geografic şi a parcursului istoric al localităţii de origine. În baza unui interviu semistructurat realizat cu Pavel Boian de către autori la 8 august 2017, putem desprinde, în procesul deportărilor, a percepţiei trădătorilor şi a celor trădaţi, fenomen care, de altfel, apare în momente de schimbări sociopolitice majore. Mărturiile lui Pavel Boian sunt completate de sora acestuia, Vasilisa, născută în Siberia.